Home Analize Ciolacu: Rușine Opoziției! „Astăzi, Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul...

Ciolacu: Rușine Opoziției! „Astăzi, Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul ”Sprijin pentru România”! Am dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi şi am majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură şi industria alimentară

0

Marcel Ciolacu a anunţat că Parlamentul a adoptat, miercuri, două măsuri din pachetul „Sprijin pentru România”, dublarea valorii normei de hrană în spitale la 22 lei/zi şi majorarea la 3.000 de lei salariul minim în agricultură şi industria alimentară. „Celor care au atacat sau criticat acest program, le reamintesc că nu au fost în stare să prezinte nicio soluţie alternativă. Doar au criticat Guvernul, dar nu au propus nimic în loc”, a adăugat liderul PSD.

„Astăzi, Parlamentul a adoptat primele două măsuri din pachetul ”Sprijin pentru România”! Am dublat valoarea normei de hrană în spitale la 22 lei/zi şi am majorat la 3.000 de lei salariul minim în agricultură şi industria alimentară. Ambele măsuri vor intra în vigoare de la 1 iunie. Toate măsurile din acest pachet economic şi social vor fi aplicate EXACT cum au fost anunţate. Românii, agricultura şi economia românească au nevoie de soluţii şi de sprijin pentru a trece cu bine peste această criză, nu de contre politice”, a scris Marcel Ciolacu, miercuri pe Facebook. El a avut un mesaj şi pentru Opoziţie. 

„Iar celor care au atacat sau criticat acest program, le reamintesc că nu au fost în stare să prezinte nicio soluţie alternativă. Doar au criticat Guvernul, dar nu au propus nimic în loc”, a completat Ciolacu. 

Liderul PSD a reamintit că „miniştrii USR ai Sănătăţii au găsit 780 de milioane de euro pentru a cumpăra zeci de milioane de doze de vaccin, cu mult peste necesar, însă nu au găsit resurse să asigure o masă decentă pacienţilor din spitale”. 

„Ruşine!! De asta trebuie să rămână în opoziţie!”, a conchis Marcel Ciolacu.

Ad

Exit mobile version