Ciolacu: PSD este reconectat la familia noastră politică şi ne propunem ca împreună cu premierii social-democraţi din toată Europa să reuşim o redresare socială şi economică sustenabilă şi echitabilă

Partidul Social Democrat salută rezoluţia pentru o Europă echitabilă, sustenabilă şi a respectului, aprobată în cadrul Consiliului PES, desfăşurat la Bruxelles.

„Salut rezoluţia aprobată de familia noastră politică la nivel european. În Europa mizăm pe echitate, sustenabilitate şi respect. La fel, ne propunem să facem şi în România. Partidul Social Democrat este reconectat la familia noastră politică şi ne propunem ca împreună cu premierii social-democraţi din toată Europa să reuşim o redresare socială şi economică sustenabilă şi echitabilă”, a declarat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES.

În acelaşi context, eurodeputatul Victor Negrescu a subliniat că PSD a redevenit o forţă activă în familia social-democrată europeană şi intrarea la guvernare permite formaţiunii să pună în aplicare şi să susţină la nivelul UE politicile sociale în care crede.

„Susţinerea oferită de Guvernul României privind salariul minim european, măsurile sociale ce urmează a intra în vigoare anul viitor şi corecţiile aduse PNRR, pentru a putea fi implementat, sunt doar câteva din exemplele clare de lucruri pe care PSD le face în mod concret”, a susţinut coordonatorul naţional PES activists România, eurodeputatul Victor Negrescu.

El a precizat că în perioada următoare Partidul Social Democrat va intensifica acţiunea sa pe zona europeană şi internaţională urmând ca preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, să continue seria de întâlniri cu liderii şi comisarii europeni începute în acest an.

Consiliul Partidului Socialiştilor Europeni a fost organizat anul acesta la Bruxelles. În cadrul reuniunii a fost aprobat un document cadru cu propunerile social-democraţilor europeni privind redresarea post-COVID. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare