Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat joi seară că i-a promis premierului Viorica Dăncilă votul său la Congresul extraordinar al PSD pentru funcţia de preşedinte al partidului adresându-i rugămintea să facă „ordinea necesară” în Guvern, el susţinând că s-ar impune „cel puţin două remanieri” cât mai curând.
„În întâlnirea informală de la Neptun am intervenit şi i-am spus doamnei prim-ministru că o să-i acord votul meu cu o mare rugăminte, a doua zi după congres să nu mai ţină cont de absolut nimic, inclusiv de mine, că sunt şi lider local, şi de niciun lider local şi să facă ordinea necesară în Guvern, să arate mai transparent şi mai competent. În primul rând, o remaniere şi chiar nişte discuţii până în detaliu. Aici mă refer numai la posturile politice şi la reprezentarea politică din fiecare judeţ. (…) Ca opinie personală, cel puţin două remanieri se impun într-un timp foarte scurt. Nu aş vrea să intru în detalii, sunt colegii mei şi în niciun caz nu vreau să se înţeleagă că mă bag peste Guvern. Este atributul exclusiv al primului-ministru în primul rând, în acest moment”, a declarat Marcel Ciolacu la Antena 3.
Potrivit preşedintelui Camerei, „adevărata faţă” a PSD va apărea cât de curând şi principala „armă” a partidului este să demonstreze că este capabil să conducă ţara. El este de părere că după congresul de sâmbătă formaţiunea va ieşi mult mai stabilă.
Ciolacu a mai spus că PSD trebuie să vină „cu altă percepţie” la alegerile prezidenţiale şi că în interiorul formaţiunii ar exista mai mult de cinci persoane care ar putea candida, dar şi opţiunea Călin Popescu-Tăriceanu este luată în calcul.
„Trebuie să ne pregătim de alegerile prezidenţiale, trebuie să venim cu altă percepţie. (…) Nu am varianta cea mai bună. Normal că varianta pe care mi-o doresc este un candidat din interiorul partidului, un partid mare, care, în principiu, nu are voie să vină la alegerile prezidenţiale fără un candidat din interiorul său. Mi-aş dori să vedem întregul context, noi suntem într-o alianţă cu ALDE, condusă de domnul Tăriceanu, preşedintele Senatului, care îşi doreşte şi dânsul o candidatură. Primul pas presupun că va fi discuţia în cadrul alianţei care a dat şi Guvenul, iar pe urmă, căutat cel mai bun candidat din interior, din exterior. (…) Mai mult de cinci persoane din interiorul partidului şi, normal, este şi candidatura domului Tăriceanu o opţiune”, a susţinut Ciolacu.