spot_img
2.2 C
București
miercuri, noiembrie 27, 2024
AcasăAnalizeCiolacu, întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Qatar: Am discutat...

Ciolacu, întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Qatar: Am discutat despre investiţii majore în infrastructură, energie, agricultură şi alte sectoare economice de interes

-

Premierul Marcel Ciolacu a avut, în cadrul vizitei oficiale în Qatar, o întâlnire cu reprezentanţii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din această ţară, precum şi cu reprezentanţi ai Autorităţii de Investiţii (QIA) şi cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în care a discutat despre investiţii majore în infrastructură, energie, agricultură şi alte sectoare economice de interes, precum Portul Constanţa, Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, Autostrada Comarnic-Braşov şi modernizarea căii ferate Predeal-Braşov.

- Reclama -

”O dimensiune importantă a vizitei efectuate de delegaţia română condusă de premierul Marcel Ciolacu în Qatar a reprezentat-o componenta economică, investiţii în Portul Constanţa, Aeroportul Internaţional Traian Vuia din Timişoara, Autostrada Comarnic-Braşov şi modernizarea căii ferate Predeal-Braşov fiind pe agenda discuţiilor”, arată Executivul într-un comunicat.

- Advertisement -

Prim-ministrul român a avut întrevederi cu Şeicul Faisal bin Qassim al-Thani, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din Qatar, cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii din Qatar (QIA), fondul suveran de investiţii al Statului Qatar, şi cu cei ai Qatari Industrial Manufacturing, în cadrul cărora au fost aduse în discuţie interesele comune şi posibilităţile de cooperare.

Premierul României a subliniat că Executivul pe care îl conduce este interesat de creşterea investiţiilor qatareze în România şi de o cooperare bilaterală sectorială mai strânsă şi mai dinamică, în vederea atingerii potenţialului real al relaţiilor bilaterale.

- Advertisement -

”Un pas concret, rezultat în urma discuţiilor, va fi  crearea unui grup comun de lucru care să identifice proiecte concrete şi de interes pentru ambele părţi, pentru promovarea în rândul investitorilor interesaţi. De asemenea, s-a discutat despre reactivarea Comisiei mixte de cooperare economică, ca o platforma potrivită pentru explorarea variantelor de diversificare a cooperării bilaterale, şi despre organizarea unui Forum de afaceri bilateral”, a subliniat şeful Executivului. 

Premierul Ciolacu a subliniat interesul ţării noastre în creşterea investiţiilor qatareze în România, oferind oportunităţi majore în domenii foarte diversificate.

”România este un furnizor de securitate energetică la nivel regional, iar sectorul nostru energetic parcurge un proces de transformare, care vizează creşterea rezilienţei, competitivităţii şi durabilităţii.  Este un domeniu interesant şi ofertant pentru oamenii de afaceri implicaţi în «energia viitorului», pentru că ne dorim introducerea de tehnologii noi, bazate pe energia regenerabilă, stocarea energiei electrice şi implementarea de sisteme cu un grad înalt de eficienţă” a afirmat şeful Executivului român.

Premierul a amintit oportunitatea deschisă de noile exploatări de gaze naturale din Marea Neagră, dar şi expertiza specialiştilor români, factori ce pot facilita implicarea companiilor româneşti de profil în programele de dezvoltare a producţiei petrolului prin metode avansate de recuperare a hidrocarburilor din zăcăminte mature sau greu accesibile din Qatar.

Un subiect important a fost cel al Portului Constanţa, care oferă noi oportunităţi logistice competitive, devenind cel mai important hub de distribuţie al UE la Marea Neagră pentru Europa Centrală şi de Est odată cu reconfigurarea rutelor logistice. Tot în domeniul infrastructurii, prim-ministrul şi reprezentanţii statului Qatar au discutat şi despre investiţii în dezvoltarea capacităţii Aeroportului Internaţional Traian Vuia din Timişoara, finanţarea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov şi modernizarea căii ferate Predeal-Braşov.

În ceea ce priveşte agricultura, dialogul a vizat, în special, variantele de facilitare a exporturilor de produse româneşti în Qatar în condiţii reciproc avantajoase. De altfel, în cadrul vizitei a fost semnat un Memorandum de înţelegere privind cooperarea în domeniul carantinei veterinare, importul şi exportul de animale vii şi păsări neafectate de epidemii şi boli contagioase între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor din România şi Ministerul Municipalităţii din Statul Qatar.

Potrivit Executivului, un alt subiect abordat în cadrul discuţiilor economice s-a referit la modalităţile de a extinde a colaborării dintre România şi Qatar în cadrul formatului Iniţiativa celor 3 Mări (I3M), care poate oferi statului Qatar ocazia de a se poziţiona ca important susţinător al inter-conectivităţii la nivel regional şi global şi ar putea, de asemenea, deveni unul din principalii beneficiari ai numeroaselor oportunităţi economice stimulate de acest format (sute de proiecte de infrastructură, drumuri, infrastructură comunicaţii, IT&C).

Totodată, premierul României a amintit că ţara noastră are un avantaj competitiv în domeniile imobiliar, turism, IT şi securitate cibernetică, industria de apărare şi ape minerale, toate oferind posibilităţi de investiţii directe qatareze în economia românească şi care să conducă, în timp, la dezvoltarea unui parteneriat bilateral aprofundat.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img