spot_img
marți, 20 ianuarie, 2026
-7.2 C
București

Ciolacu: „Foarte bună” ideea de rocadă la alegerile prezidenţiale

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, consideră „foarte bună” ideea de rocadă la alegerile prezidenţiale, după modelul practicat la rotaţia premierilor, dar subliniază că ea ar trebui să fie pe mandat complet.

Întrebat miercuri, într-o conferinţă de presă, cum vede ideea de rocadă la alegerile prezidenţiale, după modelul rotaţiei premierilor, Marcel Ciolacu a răspuns: „O idee foarte bună, dar să fie pe mandat complet, că totuşi nu ne jucăm. Cred că e suficient că am avut zece premieri în zece ani”.

„M-aţi întrebat dacă este o idee bună. Eu v-am zis că e o idee bună. Restul ţine de negocieri, dacă ele există sau duc discuţiile. (…) Nu s-a vorbit aşa ceva. Vreţi să fabulez? Haideţi să avem un acord în ceea ce priveşte eventuale comasări sau datele alegerilor. Oricum, noi avem o lege, legea este foarte clară. În iunie avem europarlamentare, pe 29 septembrie avem locale, în ultima duminică din noiembrie avem turul 1, în ultima sâmbătă din noiembrie, pentru că nu putem face pe 1 decembrie, avem generale şi următoarea duminică avem turul 2. Aşa sunt acum alegerile, conform legii”, a subliniat liderul PSD.

De asemenea, întrebat dacă în cazul comasării alegerilor va iniţia o nouă lege, respectiv dacă e nevoie de aşa ceva, premierul a arătat că „nu se modifică nicio lege”.

„E vorba de nişte detalii în legile existente. Nu se fac modificări de lege pe fond. (…) Nu modificăm pe fond legislaţia. (…) Eu nu pot ieşi în faţa dumneavoastră să spun că fac o comasare, neexplicând, pentru că anul acesta sunt toate alegerile. Nu putem veni să prezentăm trunchiat românilor, să lăsăm impresia că noi păcălim pe cineva. Eu am spus să ieşim împreună cu o decizie politică pentru toate alegerile de anul acesta. E corectă. În rest, n-am nicio pretenţie, nu-mi trebuie nicio listă. Eu candidez la Buzău, nu trebuie să fiu pe vreo listă la liberali. Eu am locul meu”, a spus el. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vrea cu adevărat Musk să cumpere Ryanair

    Antreprenorul american Elon Musk ia în considerare cumpărarea Ryanair....

    Omul cheie al lui Putin: UE și UK nu au „cărți” pentru a juca in Groenlanda

    Comentând evoluțiile recente din Groenlanda, trimisul prezidențial special al...

    Crește puternic prețul uraniului

    Prețurile uraniului au ajuns la 85,25 dolari pe livră,...

    Liderii iranieni promit poporului că vor rezolva probleme economice care au scos oamenii in stradă

    Autoritățile iraniene au declarat că intenționează să ia toate...

    Bloomberg: Rusia și China lasă in urmă SUA și Europa la tehnologie militară

    Bloomberg susține că, la capitolul tehnologie, Statele Unite și...

    Locuitorii din capitala Groenlandei au luat cu asalt magazinele pentru a-și face provizii

    Locuitorii din capitala Groenlandei, Nuuk, își fac provizii de...

    Articole relationate

    Categorii populare