Sorin Lavric: Ro-Exit e o sperietoare in care nu cred decât naivii. Iată de ce intenția unui europarlamentar PSD (Victor Negrescu) de a introduce în Constituție un articol prin care să fie prevăzută apartenența noastră la UE este o platitudine obtuză. E cum ai constata un dat natural și implacabil, de pildă că Luna se învîrte în jurul Pămîntului

Istoric vorbind, România a fost și este în Europa. E o stare indubitabilă pe care nici un om cu scaun la cap nu ar tăgădui-o. E ca și cum ai nega că Bucureștiul e capitala statului. Tocmai de aceea posibilitatea Ro-Exit, pe care unii o flutură ca pe o amenințare apocaliptică, îmi stârnește zâmbetul. E o sperietoare în spectrul căreia nu cred decât naivii, afirmă senatorul AUR Sorin Lavric.

Iată de ce intenția unui europarlamentar PSD (Victor Negrescu) de a introduce în Constituție un articol prin care să fie prevăzută apartenența noastră la UE este o platitudine obtuză. E cum ai constata un dat natural și implacabil, de pildă că Luna se învîrte în jurul Pămîntului. De aceea e cît se poate de firesc să spui că Ro-Exit-ul este un demers anti-național, dar mult mai puțin firesc este să preschimbi UE într-un suprastat federal, cu un singur guvern, un singur parlament și un singur președinte. În felul acesta UE va sufoca Europa, precum o pânză de păianjen sugrumînd spiritele naționale. Daca într-acolo se îndreaptă UE, atunci statele europene vor ajunge umbra a ceea au fost: niște fantoșe pretins naționale, cu totul golite de conținut suveran.  De aici marele paradox: statele europene se află azi într-o Uniune al cărei scop este dizolvarea lor. Perspectiva aceasta nu va fi acceptată de nici un stat din UE. Dacă aceasta e intenția birocrației de la Bruxelles, treptat fiecare stat va părăsi albia acestui proiect malefic. Și atunci de ce să nu lași cale liberă fiecărui stat de a hotărî daca UE mai este un edificiu viabil? Propunerea europarlamentarului aduce cu o condamnare la închisoarea suprastatului federal, cu anularea implicită a suveranității. Pesemne că domnului europarlamentar îi surîde această perspectivă, dar nouă, celor de la AUR, nu. Vrem o Europă a națiunilor creștine și a statelor suverane. Niciodată nu e de prisos să repet acest lucru, chiar cu riscul de fi redundant, mai spune Lavric.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare