Ciolacu enumeră marile greșeli ale PSD

Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, a vorbit duminică seară, pentru B1 TV, despre greșelile pe care le-au făcut social-democrații în acești ultimi trei ani.

Ciolacu s-a referit în mod deosebit la modul în care s-a raportat PSD la Justiție. În opinia sa, sistemul judiciar nu a funcționat cum și-ar fi dorit românii, așa că anumite schimbări trebuiau făcute. Problema e că demersul a fost făcut de un partid al cărui lider (Liviu Dragnea atunci) avea dosare penale, deci ei nu prezentau credibilitate în acțiunile lor. Marcel Ciolacu a insistat că schimbări erau necesare, dar modul nu a fost tocmai nimerit.

„Mari greșeli am făcut când am pierdut alegerile europarlamentare, abordarea cu Legile Justiției, în primul rând. Chiar dacă eram îndreptățiți… Schimbarea a trei premieri e iarăși o greșeală foarte mare, pe care trebuie s-o asumăm. Excluderile din partid au fost o greșeală. Prietenii cu care te înconjori sau colegii îți spun opinia, dar decizia e a președintelui. Așa s-a întâmplat și cu Dăncilă. Au fost colegi care au spus că nu e oportună candidatura ei la prezidențiale, dar era președintele partidului și a luat dcizia. E normal ca președintele să ia decizia.Pe Legile Justiției, nu știu cât eram sau nu îndreptățiți… Trebuie să recunoaștem, justiția în România nu a funcționat într-o normalitate. Există zeci de cazuri de vieți distruse, apoi achitate. Domnul Orban nu a mai candidat, dar e mai câștigat, că a ajuns premier. Am văzut și în prezidențiale, domnul Barna cât de atacat a fost cu un dosar penal de care nimeni nu mai știe nimic. Funcționarea justiției nu a fost una cum aștepta societatea. Faptul că am transmis noi acest mesaj cred că a fost greșit și poate insistența. Atât timp cât liderul avea o problemă cu justiția, nu putea să fie credibil. Adversarii politici au speculat acest lucru și noi am pierdut alegerile”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru B1 TV.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CNA închide Realitatea

    Într-o ședință tensionată, Consiliul Național al Audiovizualului a retras...

    Prețurile pentru masa de Paște au crescut cu 46%

    Prețurile ingredientelor esențiale pentru masa de Paște au crescut...

    Kremlin: Au apărut un număr imens de cereri pentru resursele noastre energetice

    Pe fondul crizei economice și energetice cauzate de conflictul...

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Articole relationate

    Categorii populare