Ciolacu după declarațiile lui Cîțu privind soluțiile privind inflația: A fost ministru al Finanţelor şi ştie foarte bine că nu o simplă măsură duce la scăderea inflaţiei

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a comentat duminică soluţiile pentru reducerea inflaţiei prezentate pe Instagram de liderul PNL Florin Cîţu, afirmând că îşi doreşte rezolvarea problemei privind inflaţia şi menţinerea acesteia la un nivel „cu o cifră”, dar că trebuie mai întâi rezolvate cauzele inflaţiei, principala cauză fiind preţurile foarte ridicate din domeniul electricităţii şi gazelor naturale. Liderul social-democrat a subliniat şi că ar fi preferat ca acest subiect să fie discutat la Guvern, nu pe Instagram. 

”Soluţii: 1. Reducerea contribuţiilor – mai mulţi bani în buzunarele românilor. 2. Reducerea TVA – temperează inflaţia”, a scris Florin Cîţu în postarea de pe Instagram.

Întrebat, duminică seară, la Digi 24, ce părere are despre reducerea contribuţiilor la CAS ca măsură pentru reducerea inflaţiei, liderul PSD susţine că inflaţia este un efect, iar el consideră că trebuie găsite rezolvări pentru cauza inflaţiei. „Eu aş vrea să plecăm de la discuţia care este cauza inflaţiei. Cauza inflaţiei, mai mult decât evident, sunt aceste scumpiri din energie, atât la energie electrică cât şi la gaze, care au avut mai multe efecte: unul dintre ele sunt scumpirile evidente şi inflaţia. Cred că întâi trebuie să acţionăm pe cauză, să venim cu măsurile (…) şi să vedem ce propuneri vin pentru perioada următoare, pe termen mediu, eu aş vedea o soluţie inclusiv pentru iarna următoare”, a afirmat Marcel Ciolacu. Acesta spune că reducerea CAS este „o variantă de lucru” pe care nu o exclude, dar arată că trebuie luate mai multe măsuri. 

„Cred că domnul Cîţu s-a referit la unul dintre efecte. Reducerea TVA-ului duce la scăderea inflaţiei, dar nu e singura măsură. A fost ministru al Finanţelor şi ştie foarte bine că nu o simplă măsură duce la scăderea inflaţiei,, dar este o prioritate. Sunt de acord întâi să găsim soluţia pentru cauză şi pe urmă să mergem pe efecte, în lanţ şi inflaţia să rămână cu o singură cifră, categoric, anul acesta”, mai spune Ciolacu. Liderul social-democrat adaugă că ar fi preferat ca fostul premier să discute „la Guvern”, nu pe Instagram. „Domnul Ghinea – şi era partener de guvernare atunci cu domnul Cîţu –  au ţinut la secret acest PNRR. Şi eu le-aş spune întâi să se uite ce s-au angajat în PNRR şi s-au angajat pe zona de fiscalitate, la proprietăţi sau la muncă eu am văzut cu totul şi cu totul altceva. Dar este una dintre măsuri. (…) Este o variantă de lucru, nu o exclud, nu ştiu impactul, trebuie calculat impactul… adică eu nu vreau coaliţia să ia locul guvernului. Eu am văzut cum a funcţionat o coaliţie în care Guvernul României s-a transformat în coaliţia de guvernare. Aşa ceva eu nu accept. Avem un guvern al României unde miniştrii, indiferent de la ce partid fac parte, când intră sunt miniştri ai României, membri ai Guvernului, iar coaliţia ia deciziile majore împreună cu primul-ministru, după ce fiecare ministru de resort vine cu propunerile. Pe efecte, pe scumpiri putem lua, punctual, orice hotărâre, dacă nu rezolvăm cauza, nu suntem predictibili şi sustenabili”, mai declară Marcel Ciolacu. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare