Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă, întrebat despre afirmaţiile lui Nicolae Ciucă privind o guvernare de dreapta, că a ”crezut că am scăpat de preşedinţii care nu respectă Constituţia”. Ciolacu adaugă că partidul care câştigă alegerile trebuie să desemneze prim-ministrul, iar după aceea trebuie să încerce să formeze majoritatea pentru guvernare.
”Eu am crezut că am scăpat de preşedinţii care nu respectă Constituţia. Ca să guvernezi, trebuie să câştigi alegerile sau cel puţin să fii pe primul loc. Peste tot, mai ales în Europa, partidul care câştigă alegerile desemnează primul ministru şi vede pe urmă dacă îşi creează majoritatea. Ăsta este un aspect. Chiar nu mai vreau să ne întoarcem la trecut, mai ales că mandatul preşedintelui care obişnuia să facă acest lucru se va finaliza anul acesta”, a afirmat Marcel Ciolacu, miercuri, întrebat ce părere are despre afirmaţiile liderului PNL, Nicolae Ciucă, privind o guvernare de dreapta după alegerile din acest an.
El a criticat din nou ”celebra guvernare de dreapta”.
”Al doilea aspect, tocmai v-am spus nişte cifre din celebra guvernare de dreapta care, dacă am fi fost corecţi, aşa, trebuia atunci când cu toţii ştim că eram aproape de o criză socială, ca să nu mai vorbesc de criză economică, de criză energetică, cu acel ministru celebru care ţipa că să lăsăm piaţa liberă şi am fi avut astăzi o inflaţie de peste 30%… cred că ar fi corect să explice cum am avut discuţiile ca PSD-ul, care cel mai bine ar fi stat atunci în opoziţie, şi-a asumat intrarea la guvernare şi bine am făcut, pentru că în acest moment vedem realizările”, a adăugat Ciolacu.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat joi, despre discuţiile cu liderii dreptei, că a deschis dialogul pentru o astfel de punere laolaltă a forţelor politice de dreapta şi pot discuta pentru un proiect politic care să vizeze o linie de abordare comună pentru campania electorală la prezidenţiale şi parlamentare. Despre o continuare a guvernării cu PSD, după alegeri, Ciucă a arătat că atât timp cât Partidul Naţional Liberal este dispus la dialog pentru un proiect comun pe dreapta, atunci intenţia este pentru o guvernare de dreapta.