Home Politica Ciolacu: Dacă vrea USR suspendarea lui Iohannis şi alegeri anticipate, eu personal...

Ciolacu: Dacă vrea USR suspendarea lui Iohannis şi alegeri anticipate, eu personal mă duc în sediul USR mâine dimineaţă şi facem un protocol

0

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a afirmat, miercuri seară, că suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis nu este o urgenţă în acest moment, întrucât românii au alte probleme. ”Eu nu spun că nu trebuie suspendat, dar ştiţi că trebuie şi o majoritate în Parlament”, a afirmat Ciolacu. Acesta a menţionat că, dacă USR PLUS anunţă că doreşte suspendarea şi alegeri anticipate, mâine se va duce în sediul lor pentru a semna un protocol în acest sens.

”USR a cerut alegeri anticipate şi suspendarea lui Iohannis? Că acum mă duc la ei, mă duc la Barna acasă, la sediu la ei. Dacă vrea USR suspendarea lui Iohannis şi alegeri anticipate, eu personal mă duc în sediul USR  mâine dimineaţă şi facem un protocol (…) şi semnăm cu Barna sau Cioloş pe care-l găsesc pe acolo”, a adăugat Marcel Ciolacu.  

Acesta a precizat, însă, că în acest moment suspendarea şefului statului nu este o urgenţă, având criza economică, criza sanitară şi criza politică.  

”În acest moment este exclus aşa ceva, ţinând cont de context şi realităţile momentului (…) Cred că românii au alte urgenţe (…) nu asta e agenda românilor, asta ne mai trebuie”, a adăugat Ciolacu.  

Ad

Exit mobile version