Ciolacu către PNL: Dacă doresc alegeri, PSD poate să iasă de la guvernare şi avem alegeri anticipate

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, nu crede că se pune problema schimbării ministrului Muncii, Marius Budăi, precizând că prima evaluare a unui ministru o face premierul. El afirmă că primul ministru îşi face treaba şi trebuie lăsate agendele personale, pentru că nu sunt alegeri, iar dacă cineva doreşte alegeri, atunci PSD poate să iasă de la guvernare.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, miercuri seara, la România Tv, dacă se pune problema ca PSD să îl înlocuiască pe Marius Budăi de la Ministerului Muncii, iar PNL pe Virgil Popescu de la Ministerul Energiei.   „De ce să-l schimb pe Budăi? Nu s-a discutat de lucrul ăsta. Mai mult, prima evaluare a unui ministru o face premierul. Aşa e normal”, a explicat Ciolacu. Întrebat dacă premierul este mulţumit de Marius Budăi, liderul PSD a răspuns: „Nu ştiu, nu am avut o discuţie, poate puţin reţinut pe modul de comunicare al domnului Budăi sau….(…) Budăi a făcut ce trebuie. Budăi a făcut ce face un social-democrat şi un om de stânga, se luptă pentru oameni. De asta a mers Budăi la Ministerul Muncii. Mă bucur mult de decizia primului ministru anunţată că va merge la Bruxelles împreună cu domnul Budăi….”. Marcel Ciolacu a cerut să fie lăsate deoparte agendele personale, iar dacă cineva doreşte alegeri, atunci PSD poate să iasă de la guvernare pentru declanşarea anticipatelor.  „Îi rog frumos pe toţi membrii acestei coaliţii să ia atitudinea PSD, să vedem care sunt urgenţele românilor, problemele românilor şi să punem umărul să avem un guvern super eficient. Avem un prim ministru care îşi face treaba, încheagă o echipă şi să lăsăm agende personale, că nu avem alegeri. Dacă doresc alegeri, PSD poate să iasă de la guvernare şi avem alegeri anticipate. Am intrat la guvernare tocmai pentru a nu crea un haos şi mai mare în România într-o perioadă cu crize sociale, criză pandemică, criză energetică şi multe altele”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Dacă importăm mere din Polonia, le trimitem castraveți de la Matca

    În ultimii cinci ani, România şi-a triplat cantităţile de...

    Vance acuză Israelul

    Anumiți membri ai guvernului israelian au încercat să influențeze...

    Parlamentul israelian a votat extinderea controlului guvernului asupra presei

    Parlamentul israelian Knesset a adoptat astăzi reforme cuprinzătoare în...

    Bibi și-a anulat vizita in SUA fiindcă Trump nu a vrut o întâlnire cu el

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a anulat vizita planificată în...

    După ce s-a pupat cu Xi, Trump acuză China că l-a învins in alegerile prezidențiale din 2020

    China a încercat în repetate rânduri să influențeze rezultatele...

    Șeful ENI: Noua blocadă a Strâmtorii Hormuz schimbă peisajul energetic global

    Claudio Descalzi, CEO al companiei italiene Eni, a declarat...

    Articole relationate

    Categorii populare