Ciolacu: Avem o majoritate în Parlament, o majoritate decisă să ia măsurile pe care Guvernul nu le ia. Vom vota prelungirea stării de urgenţă

PSD va vota joi în plenul Parlamentului pentru prelungirea stării de urgenţă cu 30 de zile, aşa cum prevede decretul emis de preşedintele Klaus Iohannis.

Decizia a fost luată în şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv Naţional al partidului.

„Guvernul a ajuns într-un punct critic, lucrurile nu mai pot continua aşa. Am un mesaj foarte clar – PSD va fi responsabil, ca de fiecare dată. Am înţeles că în acest moment Guvernul nu doreşte să testeze masiv populaţia ca să putem discuta apoi despre o repornire a economiei şi despre ridicarea treptată a interdicţiilor, dar nu putem nici să ne jucăm cu sănătatea şi siguranţa oamenilor, aşa cum o face ministrul Vela prin deciziile sale. Avem o majoritate în Parlament, o majoritate decisă să ia măsurile pe care Guvernul nu le ia. De aceea, am decis astăzi că vom vota prelungirea stării de urgenţă, dar şi că determinăm, în acelaşi timp, Guvernul să acţioneze, să facă ceva concret pentru oameni. Chiar de astăzi, în proiectul de hotărâre privind încuviinţarea prelungirii stării de urgenţă adoptat de comisiile de specialitate am prevăzut ca măsurile luate de Guvern să fie temeinic motivate, să nu mai revină a doua zi asupra lor pentru că şi-au dat seama între timp că au greşit”, a spus Marcel Ciolacu într-un mesaj video postat pe Facebook după şedinţa conducerii PSD.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Dovada că Miruță de la Apărare/USR a fost membru PSD. De 2 ori

    Radu Dinel Miruță, în prezent ministru al Apărării, a...

    Bloomberg: Războiul din Orient lovește Ucraina

    Utilizarea la scară largă a rachetelor Tomahawk pentru a...

    Ungaria consideră industria alimentară sector strategic

    Industria alimentară va continua să reprezinte un sector important...

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Articole relationate

    Categorii populare