spot_img
4.8 C
București
miercuri, decembrie 4, 2024
AcasăAnalizeCiolacu anunţă continuarea marilor investiţii în infrastructură până la finalul mandatului: Guvernul...

Ciolacu anunţă continuarea marilor investiţii în infrastructură până la finalul mandatului: Guvernul va aloca şi fonduri pentru ambulanţe noi, pentru sprijinirea mediului privat, dar şi pentru proiecte culturale

-

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, în debutul şedinţei de Guvern, că prioritatea până la finalul mandatului o reprezintă continuarea marilor investiţii în infrastructură şi în acest sens Guvernul va aproba un Memorandum pentru o finanţare de cinci miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii pentru finalizarea şantierelor de autostrăzi, dar şi pentru lucrările de modernizare a principalelor magistrale feroviare. De asemenea, Executivul va mai aloca 540 de milioane de lei pentru achiziţia a 600 de ambulanţe noi, 230 de milioane de lei pentru sprijinirea mediului privat, dar şi pentru investiţii în domeniul cultural.

- Reclama -

”Aprobăm azi un Memorandum pentru o finanţare de 5 miliarde de euro de la Banca Europeană de Investiţii. Cu aceşti bani finalizăm marile şantiere de autostrăzi, lucrările de modernizare a principalelor magistrale feroviare şi construcţia magistralei de metrou spre Otopeni. În domeniul sănătăţii, alocăm fonduri pentru a cumpăra 600 de ambulanţe noi pentru dotarea serviciilor medicale de urgenţă din toată ţară. Investiţia este de aproape 540 de milioane de lei, din fonduri europene”, a declarat, miercuri, Marcel Ciolacu, la începutul şedinţei de Guvern.

- Advertisement -

El a adăugat că, în domeniul educaţiei, vor fi operaţionalizate 150 de centre de educaţie timpurie în trei ani şi se asigură aproape 3.000 de posturi, plătite de la buget.

Premierul a explicat că ridicarea acestor centre, finanţate cu bani din PNRR, va duce la creşterea accesului copiilor de până la şase ani la educaţie timpurie. 

- Advertisement -

”Continuăm sprijinirea mediului privat şi suplimentăm cu aproape 230 de milioane de lei schema de ajutor de stat pentru dezvoltare regională prin stimularea investiţiilor. Este o decizie justificată prin interesul major din partea investitorilor. De asemenea, susţinem IMM-urile prin Programul Start-up Nation şi alocăm încă 100 de milioane de lei pentru a acoperi plata dosarelor de decont care au primit acord până la data de 1 iunie 2024”, a mai declarat premierul.

De asemenea, Ciolacu a precizat că vor fi asiguraţi banii necesari pentru a finanţa serviciile sociale de protecţie a copilului, a persoanelor cu dizabilităţi şi a persoanelor vârstnice, fiind alocată în acest sens suma de 200 de milioane de lei către autorităţile din 36 de judeţe. 

”Şi în domeniul culturii pregătim un proiect major, finanţat în proporţii egale cu un împrumut de 140 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei şi o sumă egală de la bugetul de stat. Cu aceşti bani, finanţăm 14 obiective culturale şi istorice de importanţă naţională şi europeană. Construim noi săli de spectacole, ridicăm noi corpuri de clădiri muzeale, restaurăm şi modernizăm clădiri emblematice precum Ateneul Român şi Vila Reginei Maria din Mamaia”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img