Home Analize Ciolacu anunță că România va ajunge la impozitare progresivă, dar nu anul acesta

Ciolacu anunță că România va ajunge la impozitare progresivă, dar nu anul acesta

0

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că ”România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume”, el admiţând că o astfel de măsură nu se va implementa în cursul acestui an. Ciolacu explică faptul că ”România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume”. 

”Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume. Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci acesta este trendul, am mai rămas noi şi Estonia. Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă. Cred că anul acesta trebuie să ne vedem de capacitatea ANAF-ului şi a serviciului vamal de o reorganizare şi o readaptare pentru a colecta mult mai bine – ştiţi foarte bine că ave cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană –  cred că ăsta e primul pas de făcut. Şi să ne facem totuşi, ceva predictibil şi să discutăm cu cei interesaţi şi cu publicul şi să găsim soluţiile cele mai bune. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu”, a declarat Marcel Ciolacu. 

Ad

Exit mobile version