Home Analize Ciolacu: Am trăit cu acest fenomen de globalizare, un pic excesivă la...

Ciolacu: Am trăit cu acest fenomen de globalizare, un pic excesivă la un moment dat şi chiar impusă

0

România a trăit cu un „fenomen de globalizare, un pic excesivă la un moment dat şi chiar impusă”, a declarat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu.

„Am trăit cu acest fenomen de globalizare, un pic excesivă la un moment dat şi chiar impusă, aşa, un pic de ‘push’, pe fiecare stat membru al Uniunii Europene de a face anumite lucruri în grabă, de a modifica anumite legislaţii. Eu simt că vremurile s-au schimbat, (…) mai ales din cauza întârzierii Comisiei Europene de a veni cu nişte norme clare în zona de energie”, a afirmat Ciolacu, la DC News Live.

Potrivit liderului PSD, „România e unul dintre statele totuşi norocoase, având ce au construit părinţii noştri şi având surse de energie şi, prin programe clare, vom dezvolta acest lucru”.

„Cred că intrăm într-o altă epocă şi eră a Uniunii Europene”, a apreciat Marcel Ciolacu. 

Ad

Exit mobile version