de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics
Este de-a dreptul aiuritoare situația produsă în ultimele două zile în chestiunea spațiului Schengen. Guvernul austriac calcă România și Bulgaria pe cap impunînd noi condiții împovărătoare pentru aderare, opoziția austriacă reacționează vehement și spune că cele două țări îndeplinesc toate condițiile, bulgarii reacționează la fel de vehement. Numai premierul României, Marcel Ciolacu, e fericit cu noua situație și dă dreptate guvernului austriac: așa e, nu îndeplinim condițiile.
De ani de zile, mai-marii țării nu mai prididesc cu declarații ferme că România îndeplinește toate condițiile pentru aderarea la Schengen și numai ticăloșia unor state ”putiniste” ne blochează.
În week-end, vine pe surse în presa austriacă informația că guvernul ar vrea să ”relaxeze” atitudinea față de România și Bulgaria și ar fi dispus să accepte intrarea în Schengen.
Dar numai cu aeroporturile, într-o primă fază, ceea ce e nițel mai mult decît zero.
Și numai dacă cele două state acceptă îndeplinirea unor condiții noi și foarte dure, incluzînd acceptarea unor refugiați afgani și sirieni aflați în prezent în Austria.
Urmarea?
Premierul României explodează sîmbătă noaptea de fericire – pe baza strict a unei știri pe surse – și trîmbițează în miez de noapte pe Facebook marea victorie: Am spart gheața, intrăm în Schengen.
O mare parte a presei îi ține isonul: O mare victorie!
Nimeni nu pare să observe imensul, umilitorul paradox: nu doar că nu intrăm în Schengen, dar ni se impun alte condiții, suplimentare.
Mai-marii statului bulgar, președintele și premierul, reacționează tăios: ”Nu este acceptabilă introducerea unor reguli suplimentare pentru Bulgaria și România. Ideea este să respectăm regulile regulamentului european, pe care noi și acum le îndeplinim. Dacă cineva dorește reguli specifice pentru Bulgaria, acest lucru este categoric inacceptabil”.
Reacționează vehement și opoziția din Austria: partidul NEOS dă un comunicat dur care etichetează pretențiile guvernului drept ”penibile”.
”România și Bulgaria îndeplinesc toate criteriile de aderare la Schengen. Faptul că Karner vrea acum să negocieze pentru ceva la care au deja dreptul este o impertinență. România și Bulgaria nu ne datorează nimic”, precizează comunicatul.
În România, însă, ce să vezi: președintele Iohannis tace mîlc, iar premierul Ciolacu e încîntat și dă dreptate guvernului lui Karl Nehammer:
”Solicitările Austriei nu sunt exagerate. Să nu ne mințim, Cherecheș a trecut frontiera cu buletinul unui văr. Să nu credeți că din cerințele pe care le are Austria, care nu mi se par unele exagerate, pentru că cu toții ne dorim o întărire a frontierei. Nu ne păcălim unii pe alții. Domnul Cherecheș a reușit să treacă frontiera cu un buletin al unui văr, cu zece ani mai tânăr. Ăsta este adevărul. Dacă vrem să ne mințim, și să băgăm totul sub preș, nu vom reuși. Sunt discuții normale și sunt ferm convins că vor fi benefice”.