de Adrian Câciu, economist, preluare facebook
Nici un plan de redresare economică a României nu poate avea succes fără o implicare activă a Băncii Naționale a României care să se implice în acordarea de finanțare sistemului bancar pentru susținerea redresării sectorului privat în baza unui Program Strategic de Dezvoltare Economică, aprobat prin lege și asumat transpartinic.
Observ că nimeni nu vorbește despre asta ca și cum am sta cu fundul pe un sac de bani și tot ce trebuie să facem este să-i (re)distribuim.
Nu există bani în piața pe masura necesarului.
Banca Central Europeană asigură zonei euro o finantare de peste 33,6% din PIB-ul zonei euro (peste 4 trilioane euro), iar rata dobânzii de politica monetara a scăzut la -1%.
Este evident ca economiile nu se pot sustine din bugetele publice și vedem acest lucru la economii dezvoltate.
Nu inteleg de ce la noi nu există nici o abordare sistemică la nivel de bancă centrală-guvern-sistem bancar-parlament astfel încât să se vină cu un pachet de măsuri concrete pentru sprijinul economiei.
Nu există nici o rațiune economică prin care bugetul de stat sa poata salva economia oricâtă datorie ar face și orice deficit ar crea.
Nu va putea rezista și nici nu va avea finantare.
Dincolo de risipa care se face pentru a cumpăra timp și indulgență, economia moare.
Devine toxic pentru economie și stat să se împrumute extern când banca natională nu intervine.
Costurile revenirii economiei românești la un nivel comparabil cu decembrie 2019 sunt de circa 10% din PIB.
Costurile reformarii economiei românești și tranformarea ei într-o economie reală de productie se ridică la peste 30% din PIB. Timp in care tranzitia costă cel putin 10% din PIB.
Nu putem traversa această criză depinzând de Europa. Trebuie să rămânem contectati la Europa dar trecerea prin criză trebuie să o facem cât putem de mult singuri.
Oricât am crede ca sistemul bancar intern poate sprijini economia, trebuie să intelegem ca acesta nu este sac fără fund și nu poate da și 30 de miliarde euro statului pentru asigurarea necesarului de finantare și alte 10-20 miliarde euro sistemului privat pentru redresare.
Câteodata am impresia că plutim cu capul in nori.
Pansăm, pansăm, visăm la fonduri europene, riisipim bani pe măsuri conjuncturale și pe nici o măsura structurală, asteptând, ce? Să treacă timpul!
Să ne revenim? Oricât am înveli cu staniol ceea ce credem că e ciocolată aceasta s-a transformat de mult in praf pe datorie.
Economia românească nu va mai avea „norocul” crizei trecute prin care a trecut nerestructurată pentru că se raporta la un alt tip de economie globală și la un alt fel de cerere. În definitiv la alt fel de condiții.
Și si-a cumpărat timp pe datorie.
Cine crede altfel se înșală, în opinia mea, pentru că economia românească are probleme structurale majore.
În contextul acesta, când ai nevoie de restructurare economică, ai doua variante:
1. O faci programat, planificat, cu tranzitie previzibilă, cu reconversie susținută puternic financiar
sau
2. O lași să fie restructuturată de hazard.
Dacă lași lucrurile să meargă spre a doua variantă riști falimentul economic și statal
De aceea insist pe o programare și un plan de redresare asumat transpartinic, intr-un sistem tripartit, banca centrala-sistem economic-executiv/legislativ
