Home ALEGERI 2020 Cine l-a dus pentru prima dată pe Hagi în Parlament

Cine l-a dus pentru prima dată pe Hagi în Parlament

0

Astăzi am avut un moment de bucurie la Parlament. Săptămâna trecută ambasadorul Japoniei la București, Hiroshi Ueda, mi-a mărturisit că îl admiră foarte mult pe Gheorghe Hagi. M-am gândit să îi fac o surpriză, așa că l-am invitat azi pe „REGELE” fotbalului românesc la Senat. A fost o întâlnire specială, cu multe emoții din partea domnului ambasador, atunci când a avut surpriza să îl salute pe Gheorghe Hagi. Am fost onorat să le ofer celor doi invitați câte o plachetă a Senatului României, instituție creată în 1864, cu o istorie importantă pentru evoluția în timp a statului român. În plus, i-am oferit o Diplomă de excelență marelui sportiv al României, Gheorghe Hagi, pentru a onora tot ce a făcut pentru imaginea României în lume și pentru fotbalul românesc. Diploma face mențiune și la aniversarea de ieri, 24 februarie, a 34 de ani de la Marea finală a Supercupei Europei, câștigată la Monaco de Steaua București împotriva echipei Dinamo Kiev, prin golul marcat din lovitură liberă de…Gheorghe Hagi!, a scris pe facebook senatorul PSD de Dâmbovița Titus Corlățean.

A fost prima vizită a lui Hagi la Parlament în toți acești ani (nu reușesc să înțeleg de ce nimeni din liderii Parlamentului nu a făcut până acum gestul de a-l invita), așa că mi-a făcut plăcere să îmi exersez calitățile de ghid pentru un tur al Parlamentului, atât pentru domnia sa, cât și pentru domnul ambasador. Am început, evident, cu eleganta sală de plen a Senatului. În concluzie, m-a bucurat să pot onora unul din cei mai mari sportivi pe care România i-a avut vreodată și, în același timp, am câștigat, cred, un prieten trainic al României, în persoana Ambasadorului Japoniei, mai aafirmă Corlățean.

Ad

Exit mobile version