Home Analize Cine e vinovat pentru criza midiilor

Cine e vinovat pentru criza midiilor

0

Clasificarea zonelor de unde se recoltează midiile, în vederea comercializării, se face la solicitarea părţilor interesate, reprezentate de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură (ANPA), asociaţii de pescari sau companii pescăreşti, iar prima solicitare din partea ANPA a fost transmisă Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) în luna iulie 2019, informează vineri instituţia.

Reacţia ANSVSA a survenit ca urmare a apariţiei în spaţiul public a unor informaţii cu privire la interzicerea recoltării de midii din Marea Neagră, potrivit sursei.

Ca urmare a solicitării transmise către ANSVSA de Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură în iulie, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a întocmit un Proiect de acord de colaborare, atât cu această instituţie, cât şi cu Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Naţională Apele Române (ANAR), dar şi cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC), acord necesar în vederea elaborării unui studiu sanitar, care stă la baza clasificării zonelor de recoltare a midiilor, precizează ANSVSA.

Demersurile întreprinse de ANSVSA către ANAR şi către MEC nu au primit niciun răspuns oficial până în prezent, mai menţionează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.

Implicarea celorlalte autorităţi este esenţială, deoarece acestea au competenţa să comunice zonele delimitate de unde se va realiza recoltarea moluştelor, sursele de poluare şi impactul pe care îl au sursele de poluare. În conformitate cu cerinţele legislative, recoltarea moluştelor bivalve vii este permisă doar din zone a căror situare şi limite sunt fixe, clasificate în clasele A, B, sau C, clase ce indică nivelul de contaminare fecală, potrivit ANSVSA.

Ad

Exit mobile version