Home Analize Cina cea de taină a lui Viktor Orbán cu liderii maghiari din...

Cina cea de taină a lui Viktor Orbán cu liderii maghiari din Bazinul Carpatic

0

 În ajunul discursului pe care îl va susţine în cadrul celei de-a 31-a ediţii a Universităţii de Vară de la Tuşnad („Tusványos”), premierul ungar Viktor Orbán a avut o întrevedere cu liderii comunităţilor maghiare din Bazinul Carpatic, la fel ca în fiecare an, a transmis Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al prim-ministrului ungar, agenţiei ungare de presă MTI.

La întâlnire a participat Hunor Kelemen, preşedintele UDMR, Krisztián Forró, preşedintele Partidului Comunităţii Maghiare (MKP) din Slovacia, István Pásztor, preşedintele Uniunii Maghiare din Voivodina (VMSZ), Róbert Jankovics, preşedintele Uniunii Democratice a Maghiarilor din Croaţia (HMDK), respectiv Ferenc Horváth, preşedintele Comunităţii Naţionale Maghiare din Slovenia (MMÖNK), iar din partea Guvernului Ungariei vicepremierul Zsolt Semjén, şeful Cabinetului Prim-ministrului Ungariei, János Nagy, respectiv preşedintele Comisiei de Politică Externă a Parlamentului de la Budapesta, Zsolt Németh.

În cadrul întrevederii s-a spus că războiul care se tot prelungeşte în Ucraina afectează serios nu numai Ungaria, ci şi comunităţile maghiare de peste graniţele Ungariei, prin urmare este nevoie de consultare continuă pentru a contracara pagubele economice şi sociale. Cei prezenţi şi-au exprimat intenţia ca, în ciuda crizei, realizările politicilor naţionale din ultimii doisprezece ani să fie protejate, a declarat Bertalan Havasi.

Ad

Exit mobile version