de Adrian Câciu, economist, preluare facebook
În cele 49 de zile ale stării de urgență economia României a pierdut peste 25 de miliarde euro, adică peste 10% din PIB.
Contracția PIB pe primul trimestru este de aproximativ 3,2%(trimestru la trimestru) iar estimările pentru trimestrul 2 sunt mult mai pesimiste ajungând înspre o contracție de peste 6%.
Oferta este blocata iar cererea a scăzut deja cu peste 30%.
Asta înseamnă recesiune.
O recesiune provocata de o criza sanitara, transformata într-o criză economică pe baza unor decizii administrative.
Problema României spre deosebire de alte tari este ca nu are suficient capital pentru a-și reveni în mod natural.
Și ma refer aici la capitalul autohton.
Astfel ca, înainte de a analiza sau decide cum ne vom îmbraca, cum ne vom purta, cum vom sta, cum ne vom raporta la viata de mâine este imperios necesar sa decidem ce vrem de la economia României.
Nu exista revenire în V. Nici în vis.
Va fi un U care ne va costa cel puțin contravaloarea unui PIB anual pe o perioada de 5 ani. Sa speram ca nu va fi un L prelungit(ma aștept și la acest scenariu de coșmar când văd cum trec zilele și nu se face nimic structural).
Dacă se mai continua o luna cu starea de urgență, șomajul la luna iulie va fi peste 10% iar pierderile economice vor depăși 20% din PIB.
Scăderea anuala a economiei naționale va depăși 15%.
Este o prostie, nu se face nimic pentru redresarea economiei. Nu exista decât masuri cu efect marginal.
Pe datorie, însă.
Iar datoria care nu se poate absorbi din valorificari ulterioare de oferta înseamnă faliment.
49 de zile.
Unde sunt masurile economice?
