CIA a dat afară un câine

CIA a încercat totul pentru a o face pe Lulu să devină interesată de detectarea bombelor. Însă, după câteva săptămâni petrecute în cadrul centrului de educație canină din cadrul Agenției Centrale de Informații din Statele Unite concluzia a fost evidentă: acest câine labrador negru avea alt destin.

Câinele antrenat să adulmece materiale explozive a fost unul dintre cei mai promițători recruți din noua promoție de pui, însă CIA a anunțat miercuri că a fost nevoită să renunțe la Lulu, care își pierduse interesul pentru această activitate, după cum arată AFP.

„Ne va fi dor de Lulu, însă decizia luată a fost cea potrivită, atât pentru ea cât și pentru noi și îi dorim tot binele în noua ei viață!”, a scris Agenția pe contul său de Twitter.

CIA a dat asigurări, în cadrul unui comunicat, că pentru echipa sa canină „este imperativ” ca animalele să aprecieze munca pe care o desfășoară.

„Uneori, chiar și atunci când puii au rezultate bune și au învățat cum să detecteze mirosul de explozivi, devine clar că (…) nu este o viață (potrivită — n.r.) pentru ei”.

Acesta a fost și cazul acestui retriever, după doar câteva săptămâni la centrul de educație canină.

„Câteodată puiul se plictisește, are nevoie doar de mai mult timp pentru joacă sau de mai multe provocări, alteori îi trebuie o pauză sau există o mică problemă fizică, precum o alergie alimentară”, a detaliat Agenția. Însă, în cazul acestui labrador „a devenit evident că problema nu era temporară”. ‘‘Lulu nu mai era interesată de căutarea explozibililor.

Lulu trăiește în prezent alături de instructorul său care a adoptat-o.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare