spot_img
8.2 C
București
marți, decembrie 24, 2024
AcasăExterneChuck Blazer coopera cu FBI începând din 2011 în dosarul FIFA

Chuck Blazer coopera cu FBI începând din 2011 în dosarul FIFA

-

Americanul Chuck Blazer, fost înalt responsabil al FIFA, coopera cu Biroul Federal de Investigații al Statelor Unite (FBI) începând din luna decembrie 2011, în cadrul anchetei privind corupția din cadrul instanței mondiale a fotbalului, potrivit documentelor judiciare date publicității la New York, informează AFP, transmite Agerpres.

- Reclama -

Blazer ocupa în perioada respectivă funcția de membru în Comitetul Executiv al FIFA (din 1997 și până în 2013). Această precizare figurează în acordul său de cooperare cu justiția newyorkeză, document de 19 pagini, semnat pe 25 noiembrie 2013 și care a fost făcut public luni.

- Advertisement -

Textul precizează, între altele, că fostul oficial american, în vârstă de 70 ani, a „acceptat să participe la activitățile de infiltrare, conform instrucțiunilor specifice ale agenților forțelor de ordine sau biroului procurorului”, din Brooklyn și să „nu dezvăluie cooperarea sa sau orice informație legată de aceasta către nicio terță parte, fără consimțământul prealabil” al autorităților.

Fost secretar general al Confederației de fotbal din America de Nord, Centrală și Caraibe (CONCACAF) între 1990 și 2001, și membru al Comitetului Executiv al FIFA (1997-2013), Chuck Blazer se află în mare parte la originea dezvăluirilor care au aruncat Federația Internațională de Fotbal în cea mai gravă criză din istoria sa.

- Advertisement -

Americanul a povestit traseul mitei pentru atribuirea Cupelor Mondiale din 1998 și 2010, precum și retro-comisioanele solicitate difuzorilor pentru atribuirea exclusivității unui turneu, societățile fictive și comisioanele care i-au atras porecla de „Domnul 10%”.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img