Home highlight Christian Dior a copiat modelul unui cojoc din Ţara Beiuşului în colecția...

Christian Dior a copiat modelul unui cojoc din Ţara Beiuşului în colecția de toamnă 2017

0

Celebra companie franceză Christian Dior este acuzată că a copiat modelul unui cojoc din Ţara Beiuşului într-o ţinută din colecţia de toamnă 2017. O asociaţie din Beiuş, Ţara Binşului – Terra Beiusensis, a semnalat pe propria pagină de Facebook nedreptatea făcută cojocului binşenesc, scrie Bihoreanul.

„Mă plimbam în unul din cele mai mari şi mai luxoase cazinouri din lume, în Singapore, şi bineînţeles magazinul Dior este nelipsit, la fel cum sunt toţi ceilalţi „creatori” de modă prezenţi, de la Versace la Yves Saint Laurent. Dar la Dior ceva m-a lovit greu, pe mine, pruncul din Binş născut pe strada Şcolii şi crescut pe Aleea Moţilor. A fost un suman din colecţia anului acesta 2017 care se vinde în jur la 35.000 de dolari, da, aţi auzit corect, ăsta e preţul. Problema din punctul meu de vedere e că-i copiat cu neruşinare după cojocul nost binşenesc, 100% în modele şi amplasament”, este mesajul postat pe pagina de Facebook a ONG-ului, semnat de „Radu F. de pe Pătărasca Mare”.

Mesajul a fost preluat de o altă pagină de Facebook, „La Blouse Roumaine”, care a şi postat alăturat o fotografie a creaţiei Dior şi una a cojocului din zona Beiuşului expus la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj Napoca.

Asemănările între cele două piese sunt izbitoare: ambele au marginile din blană neagră, au acelaşi model floral în partea inferioară şi aceleaşi motive de culoare roşie. Singurul detaliu la care Dior a renunţat este steagul tricolor, de pe umărul vestei de la Beiuş. Mai mult, acelaşi motiv a fost pus de Dior şi pe un alt suman.

„This is Bihor, not Dior”, se arată pe pagina „La Blouse Roumaine”, aceeaşi pagină care recent a determinat-o pe creatoarea de modă Tory Burch să recunoască la rândul ei că a copiat într-o creaţie elemente dintr-o haină folclorică românească. „La Blouse Roumaine” cere şi Dior să recunoască public că a copiat modelul din Bihor, mesaj distribuit în doar 12 ore de aproape 5.000 de oameni.

Pe de altă parte, beiuşeanul care a depistat furtul se declară descumpănit. „Nu ştiu: să fiu mândru că marele Dior ne-o copiat sau să-mi clătăresc gura de gustul amar? Că la noi nu se mai fac pentru că n-au fost preţuite de noua generaţie. Oricum, amu puteţi şti că cojocul binşenesc se vinde de la Paris la New York, din Singapore în Sydney sub această formă!”, se mai arată în mesajul de pe pagina Ţara Binşului – Terra Beiusensis.

În final, cel care a depistat „plagiatul” mai are o sugestie: „Poate ne-om face şi noi o copie chinezească sub numele Cristian Dihor, pentru ăştia care nu au cojoc binşenesc. Eu sunt unul dintre cei norocoşi care mai ştie de el şi mai are unul, că doar aşa l-am recunoscut imediat!”.

Ad

Exit mobile version