Chirtoacă către viitorii parteneri de guvernare:”Să vă cereţi scuze!”

În sedinţa de astăzi de la Primăria Chişinăului, edilul Dorin Chirtoacă, care este şi prim vicepreşedinte al Partidului Liberal, văzut ca unul din pilonii alianţei guvernamentale pro europene, i-a criticat pe foştii şi probabil viitori parteneri de guvernare. „Aş vrea să ne clarificăm, din capul locului, şi să vedem în ce măsură au contribuit şi alţi colegi la acest lucru, pentru ca noi în mare parte ne-am descurcat de unii singuri şi chiar aş vrea în această şedinţă să trecem în revistă ce proiecte au fost sprijinite, finanţate de autorităţile centrale din Republica Moldova, indiferent de culoarea lor politica, în ultimii 7 ani”, a spus Dorin Chirtoacă.  Primarul a mai menţionat că Chişinăul a fost exclus de la orice tip de finanţare, venită din partea structurilor europene, de la orice fel de proiect legat de dezvoltarea infrastructurii şi chiar mai mai mult, au fost luaţi bani din bugetul propriu. Dorin Chirtoacă a menţionat că actuala guvernare, dar şi cea anterioară, după rezultatul atins în capitală, ar trebui să-şi ceară scuze pentru faptul că au sabotat oraşul şi municipiul în întregime, în ultimii 7 ani.”Rămâne a fi pe obrazul celor care au sabotat oraşul, dar acum sunt  în situaţia de a-şi cere scuze”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare