spot_img
luni, 23 februarie, 2026
-4 C
București

Chinezii au proiectat un avion care va ajunge la New York de la Beijing în 2 ore

O echipă de cercetători chinezi a proiectat un avion ultrarapid care va parcurge distanţa între Beijing şi New York în două ore. Aparatul, care va zbura cu o viteză de peste 6.000 de km/h, va putea transporta zeci de persoane şi tone de încărcătură, relatează joi EFE.

„Va avea nevoie de două două ore pentru a parcurge distanţa între Beijing şi New York la o viteză supersonică”, a explicat echipa condusă de Cui Kai de la Academia de Ştiinţe din China într-un articol ştiinţific preluat de ziarul South China Morning Post.

În prezent, un avion de pasageri are nevoie de aproximativ 14 ore pentru a parcurge cei 11.000 de kilometri care separă cele două metropole.

Denumit I-plane, aparatul este un biplan similar celor utilizate în Primul Război Mondial, cu scopul de a transporta o încărcătură mai mare decât o pot face avioanele hipersonice, care au o formă aerodinamică şi aripi delta, au precizat cercetătorii.

Echipa a testat avionul, în versiune redusă, într-un tunel de vânt care a fost utilizat şi pentru a realiza evaluări aerodinamice ale ultimelor prototipuri de arme hipersonice chineze. Testul a constat în lansarea aparatului la o viteză de şapte ori mai mare decât cea a sunetului – 1.235 km/h – şi, „în mod surprinzător”, au constatat că funcţionează corect.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cătălin Predoiu, omul care are intrare la americani. CE SE NEGOCIAZĂ?

    Ca un înalt oficial român, din politică ori din...

    Ce face fondatorul controversatei companiei BlackWater, aliat al lui Trump

    Erik Prince, fondatorul companiei militare private americane Blackwater (acum...

    Președintele liberal al CJ Ilfov: Nu pot să tac după ultimele ale lui Ciucu

    Eu rămân consecvent: Ilfovenii nu sunt cetățeni de mâna...

    Noul om cheie de la Teheran

    Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a emis...

    Articole relationate

    Categorii populare