China și SUA, pași spre un ACORD COMERCIAL: Ce a cedat Beijingul

Washingtonul şi Beijingul au convenit să reducă „în mod semnificativ” deficitul comercial al Statelor Unite, au anunţat sâmbătă cele două părţi, într-o declaraţie comună citată de AFP conform Agerpres.

„A existat un consens privind luarea de măsuri pentru reducerea în mod semnificativ a deficitului Statelor Unite în schimbul de mărfuri cu China”, relevă ambele părţi, care au avut discuţii săptămâna aceasta la Washington.

Casa Albă solicită o reducere de 200 de miliarde de dolari a deficitului american în relaţia comercială cu gigantul asiatic. Anul trecut, Statele Unite au înregistrat un deficit de 375 de miliarde cu Beijingul.

„Pentru a răspunde cererii crescânde de consum din China şi necesităţii unei dezvoltări economice de înaltă calitate, China va spori considerabil achiziţiile de bunuri şi servicii din Statele Unite. Aceasta va susţine creşterea şi ocuparea forţei de muncă din SUA”, adaugă textul difuzat de Casa Albă.

Negociatorii americani şi chinezi au convenit de asemenea asupra „unei creşteri importante” a exporturilor americane în sectorul agricol şi în cel al energiei.

„Statele Unite vor trimite o echipă în China pentru a lucra la detaliile” unui acord, se arată în comunicat, sugerând că delegaţia chineză, sosită la începutul săptămânii, a părăsit Washingtonul.

Cele două state, foarte legate pe plan comercial şi financiar, au început în urmă cu câteva săptămâni negocieri delicate pentru a găsi o rezolvare la conflictul lor comercial, după luni de tensiune, măsuri şi ameninţări cu represalii de ambele părţi, aminteşte AFP.

O delegaţie la nivel înalt, condusă de secretarul american al Trezoreriei, Steven Mnuchin, s-a deplasat la Beijing acum două săptămâni. Mai apoi, o delegaţie chineză, condusă de vicepremierul Liu He, un apropiat al preşedintelui chinez, a continuat în această săptămână negocierile, derulate de această dată la Washington.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare