China la cumpărături de tehnologie

Companiile chineze caută să investească sau să achiziționeze tehnologie înaltă, dar vor trebui să lupte cu suspiciunea crescândă a Uniunii Europene față de Beijing, transmite Radio Europa Liberă.

FRAGMENT DIN RELATAREA RADIO EUROPA LIBERĂ:

Firme din China caută să cumpere tehnologie de ultimă oră în Europa, unde nesiguranța economică provocată de noul coronavirus face companiile vulnerabile în fața celor sprijinite de Beijing. Interesul nu este nicidecum nou, China a căutat mereu să achiziționeze tehnologii din Europa, dar evoluția recentă a acțiunilor în timpul pandemiei face momentul extrem de interesant pentru un avans al companiilor chineze.

Guvernele europene sunt însă reticente față de o acțiune în forță a Chinei pe piața high-tech și au declarat că își vor apăra sectoarele cruciale în contextul îngrijorărilor geopolitice provocate de beijing. E vorba de la dezvoltarea inteligenței artificiale până la rețele de transmisii de date care, afirmă europenii, trebuie apărate în fața aparentei dorințe a Chinei de a domina tehnologia din spatele economiei globale.

„Mediul actual este propice pentru companii chinezești care vor să achiziționeze sau să investească în firme străine, dar și pentru [partidul Comunist] care vrea să își avanseze agenda peste hotare”, explică Ashley Feng, cercetător asociat la Center for a New American Security din Washington.

Un episod de acest fel s-a derulat deja în Marea Britanie, în luna aprilie, când o companie chineză a suferit un eșec neașteptat în urma unei decizii parlamentare. Canyon Bridge, o subsidiară a China Reform – companie chineză de investiții controlată de stat – a abandonat oferta de relocare a Imagination, o firmă britanică de top din domeniul tehnologiei, care produce circa o treime din necesarul mondial de chipuri grafice folosite în telefoanele mobile inteligente.

Incidentul s-a finalizat cu o revoltă a politicienilor britanici, care atrăgeau atenția că Beijingul vrea să mute sediul central al Imagination în capitala chineză, profitând de concentrarea atenției asupra epidemiei de coronavirus. Deși Canyon Bridge deține acțiunile majoritare ale Imagination, compania promisese guvernului britanic că sediul central va rămâne la Londra.

Deși companiile chineze sunt în postura de a ieși cu bine din criza COVID-19, imaginea șifonată a Chinei din această criză și îngrijorări pre-existente în Europa pun noi piedici în calea expansiunii.

Uniunea Europeană a anunțat noi planuri pentru a reduce achizițiile străine, iar ministrul de externe britanic, Dominic Raab, a declarat că nu mai există „business as usual” în cazul Chinei. Aceeași retorică a folosit și cancelarul german Angela Merkel.

Un avertisment cu privire la riscurile prezentate de achiziții în sectoare strategice ale Occidentului în contextul financiar volatil a venit și de la secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Și India a anunțat recent legislație nouă pentru a preveni preluări ostile din partea firmelor chineze.

Conform unui plan denumit China 2025, Beijingul a alocat miliarde de dolari prin subvenții acordate companiilor sale pentru cercetare, dar și achiziții de firme străine cu scopul de a dobândi supremația în tehnologie, cu precădere față de SUA, cu care se află în competiție permanentă în acest domeniu.

Miza nu este doar stabilirea viitoarelor standarde tehnologice, ci și dominanța piețelor, a profiturilor și influența politică ce derivă din acestea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tinerii berlinezi au devenit radicali de stânga. Cum s-a ajuns aici?

    Victoria Partidului Stângii la alegerile regionale de duminică din Berlin poate că nu ar...

    Sârbii merg înainte cu Porțile de Fier 3

    Ministerul sârb al Mineritului și Energiei a comunicat că...

    Papa îngrijorat de apocalipsa pe care o poate provoca inteligența artificială

    Conducătorul Bisericii Romano-Catolice, Papa Leon al XIV-lea, este îngrijorat...

    Siegfried anunță război cu serviciile din Biserică

    Siegfried Mureșan și-a lansat azi un document care conține...

    Țoiu, întrevederi „cheie” la New York: Vanuatu, Ghana și Maroc

    „Ministrul român de externe Oana Țoiu a avut întrevederi...

    Articole relationate

    Categorii populare