Chiar dacă se prezenta șomer, Cioloș a făcut consultanță și a dat împrumuturi soției

Fostul premier tehnocrat și comisar european pentru Agricultură Dacian Cioloș, numărul unu de pe lista de candidați la europarlamentare a alianței USR-PLUS, a încasat anul trecut venituri în valoare totală de 20.369 euro din prestarea de servicii de consultanță către Banca Mondială, potrivit declarației sale de avere. În medie, asta înseamnă circa 1.700 euro pe lună. Și într-o declarație de avere a lui Cioloș din 2016, când ocupa funcția de premier, se menționează ca acesta încasase în anul anterior, 2015, o „indemnizație” de 12.322 euro, sursa veniturilor fiind „Misiune Banca Mondială”. Cioloș a fost numit prim ministru pe data de 17 noiembrie 2015. Și în 2016, și în 2015, Dacian Cioloș a încasat indemnizație tranzitorie de la Comisia Europeană, cuvenită ca fost comisar european, în valoare de 105.200, respectiv 102.280 euro pe an.  Documentul depus recent anul acesta mai arată că Cioloș a acordat, la o dată neprecizată, un împrumut în sumă de 11.721,43 lei firmei Equilibre Connexion SRL a soției sale, Valérie Cioloș-Villemin, instructor de mindfulness, firmă cu activități de „învățămâmânt în domeniul cultural (limbi străine, muzică, teatru, dans, arte plastice și alte domenii)” și „alte servicii”, transmite Profit.ro.

Cioloș mai are acordate împrumuturi fratelui său mai mic, Sorin Cioloș (43.500 euro), și unei anume Camelia Marian (10.000 euro).

Hot this week

Topics

Mai mult

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Vučić: Dacă vom câștiga alegerile, nicio ambasadă străină sau altcineva nu va fura această victorie

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare