Home Economie CFR Călători şi CFR Infrastructură amendate cu 578.000 de lei

CFR Călători şi CFR Infrastructură amendate cu 578.000 de lei

0

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat CFR Călători şi CFR Infrastructură cu 578.000 de lei pentru deficienţele constatate în gări şi în ceea ce priveşte condiţiile de transport pe căile ferate, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul general al ANPC, Paul Anghel.

Valoare amenzilor aplicate celor două societăţi din domeniul feroviar, 69 la număr, reprezintă aproape jumătate din totalul amenzilor de 1,2 milioane de lei aplicate la nivel naţional în acest sector. Cele două societăţi au primit şi 36 de avertismente.

Anghel susţine că anul trecut ANPC a primit peste 100 de reclamaţii care vizau transportul feroviar şi condiţiile din gările bucureştene, întârzierile şi modificarea preţurilor fiind cele mai frecvente sesizări ale consumatorilor români.

„Din păcate, consumatorul român nu reclamă condiţiile de igienă, el se orientează spre întârzieri, spre preţuri modificate, anularea unor curse sau ceea ce ţine de rapiditatea cu care se deplasează şi mai puţin de condiţiile igienice-sanitare pe care le au. În general, în gări reclamă partea de alimentaţie publică dacă le-a pus sănătatea în pericol. Anul trecut numai la nivelul municipiului Bucureşti am primit aproximativ 100 de reclamaţii cu privire la mersul trenurilor, orarul de funcţionare sau anumite la probleme existente în gări”, a subliniat directorul general al Autorităţii, într-o conferinţă de presă.

Ad

Exit mobile version