Home Actualitate Cetatea Hotin a lui Ștefan cel Mare se prăbușește pas cu pas....

Cetatea Hotin a lui Ștefan cel Mare se prăbușește pas cu pas. După așa zisele „investiții” ucrainiene a început degradarea

0

Procesul de degradare a Cetății Hotin continuă. La aproape patru luni după prăbușirea unei porțiuni importante a zidului fortificației, noi elemente din partea superioară a construcției s-au desprins de pe sectorul aflat în stare de avarie. Imagini apărute recent în spațiul public arată că mai mulți merloni – elementele crenelate din partea superioară a zidului – s-au desprins. Situația readuce în atenție starea fragilă a unuia dintre cele mai importante monumente istorice din regiunea Cernăuți, transmite BucPress din Cernăuți.

BucPress a relatat în aprilie despre prăbușirea unei porțiuni masive a zidului Cetății Hotin. Incidentul s-a produs pe 17 aprilie, fără victime, iar accesul vizitatorilor în zona afectată a fost restricționat. Autoritățile locale, administrația rezervației și serviciile de urgență au început atunci evaluarea pagubelor.

Ulterior, o comisie a Ministerului Culturii al Ucrainei a constatat că principala cauză a prăbușirii a fost infiltrarea apei în interiorul zidului, urmată de efectele repetate ale înghețului și dezghețului. Mortarul și materialul de legătură din interior și-au pierdut treptat proprietățile, iar structura de piatră a devenit friabilă.

În același timp, conducerea rezervației a menționat și alți factori care au putut contribui la degradarea fortificației, printre care fluctuațiile nivelului Nistrului și vibrațiile produse de atacurile rusești în zonă. Șeful Institutului Național al Memoriei de la Kiev, Oleksandr Alfiorov, a afirmat în aprilie că războiul declanșat de Rusia afectează inclusiv capacitatea statului ucrainean de a întreține și salva monumentele istorice.

Situația a provocat controverse și din cauza lucrărilor de restaurare și consolidare efectuate anterior. BucPress a relatat că pentru intervențiile asupra zidurilor și turnurilor Cetății Hotin au fost cheltuite aproximativ 12 milioane de grivne, o parte importantă a lucrărilor fiind realizată în cadrul programului național „Marea Restaurare”. La numai câțiva ani după aceste investiții, o porțiune importantă a zidului sudic s-a prăbușit.

După incidentul din aprilie, autoritățile au început elaborarea documentației tehnico-științifice necesare restaurării zidurilor de apărare și amenajării incintei. Valoarea lucrărilor urma să fie stabilită după finalizarea evaluărilor tehnice, în condițiile în care reprezentanții administrației regionale au recunoscut că resursele bugetare disponibile sunt insuficiente.

Noile desprinderi observate acum pe zidul avariat arată că procesul de degradare nu a fost oprit, iar problema restaurării Cetății Hotin rămâne una urgentă.

Cetatea Hotin are o legătură importantă cu istoria Moldovei medievale. În timpul domniei lui Ștefan cel Mare, Hotinul a revenit sub controlul Moldovei și a făcut parte din sistemul de fortificații al principatului, fiind una dintre cetățile strategice de pe Nistru.

Ad

Exit mobile version