Home Externe CESAR: „Jusqu’a la garde”, cel mai bun film

CESAR: „Jusqu’a la garde”, cel mai bun film

0

Lungmetrajul „Jusqu’a la garde”, regizat de Xavier Legrand, a câştigat premiul Cesar la categoria „cel mai bun film”, vineri seară, la cea de-a 44-a gală de decernare a celor mai prestigioase trofee atribuite de industria cinematografică franceză, informează contul de Twitter al postului de televiziune Canal+.


Premiile Cesar sunt considerate echivalentul francez al premiilor Oscar. Filmele nominalizate în 2019 la această categorie au fost „La Douleur”, „En Liberte”, „The Sisters Brothers”, „Le Grand Bain”, „Guy”, „Jusqu’a la garde”, „Pupille”.



Filmul câştigător reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului şi scenaristului Xavier Legrand.

„Jusqu’a la garde” spune povestea unui băiat, Julien (interpretat de Thomas Gioria), care este obligat prin decizie judecătorească să îşi împartă timpul între locuinţele mamei sale (Lea Drucker) şi tatălui său (Denis Menochet) – pe care îl consideră un monstru violent -, în urma divorţului amar al părinţilor lui.

Ad

Exit mobile version