Home Analize Certificatul european de vaccinare nu va fi un pașaport care va garanta...

Certificatul european de vaccinare nu va fi un pașaport care va garanta libertatea de mișcare în UE

0

Ţările Uniunii Europene (UE) au ajuns miercuri la o poziţie comună pentru a demara negocierile în Parlamentul European asupra certificatului de vaccinare, pentru a putea deveni operativ vara aceasta, dar care nu va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea, potrivit unui document la care a a avut acces agenţia EFE conform Agerpres.

„În mai puţin de o lună Consiliul a ajuns la o poziţie comună pentru negocierile din Parlament”, a anunţat preşedinţia portugheză a UE, după reuniunea ambasadorilor Celor 27 în faţa instituţiilor desfăşurată miercuri dimineaţă.

Însă certificatul european de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pe care îl pregătesc instituţiile Uniunii Europene, cu scopul ca acesta să devină operaţional din luna iunie, nu va fi un paşaport care să permită automat cetăţenilor să-şi recupereze libertatea de mişcare în UE.

„Pentru a evidenţia principiul nediscriminării, în special faţă de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deţinerea unui ‘Certificat Verde Digital’ nu este o condiţie prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulaţie”, se arată în textul aprobat de statele membre la care a avut acces EFE.

Ad

Exit mobile version