Home Economie Cererile de azil în UE au crescut cu 26%

Cererile de azil în UE au crescut cu 26%

0

Cererile de azil în Uniunea Europeană au crescut semnificativ în iulie, a anunţat marţi biroul european pentru azil EASO, pe fondul continuării diviziunilor asupra migraţiei între ţările Uniunii, relatează DPA.

Migrants and refugees crowd the platforms at the Keleti (eastern) railway station in Budapest on September 1, 2015. Keleti, the biggest Hungarian railway station was closed today as police evacuated people trying to get on trains bound for Germany. AFP PHOTO / ATTILA KISBENEDEK (Photo credit should read ATTILA KISBENEDEK/AFP/Getty Images)

EASO a anunţat că au fost 62.900 de cereri, în creştere cu 26% faţă de iunie, notând că aceasta este cea mai mare cifră după martie 2017. Statisticile acoperă Uniunea Europeană, plus Norvegia şi Elveţia.

Creşterea „poate fi parţial” explicată prin faptul că au existat foarte puţine cereri în iunie, potrivit EASO. Cu toate acestea, cererile pentru perioada ianuarie-iulie sunt în creştere cu 11% de la an la an.

Ţările de origine ale solicitanţilor au fost Siria, Afganistan şi Venezuela, care combinat reprezintă aproximativ o treime dintre toţi solicitanţii de azil.

EASO a precizat că autorităţile europene au procesat 50.970 de cereri în iulie şi au respins 65% dintre cererile de azil. În toată UE plus Norvegia şi Elveţia, au fost de asemenea 455.113 de cazuri de azil în aşteptare.

Chiar dacă cererile de azil cresc, UE este încă departe de vârful atins în 2015-2016. În iulie 2016, au fost aproape 120.000 de cereri.

Ad

Exit mobile version