Home Analize Cercetători ruși susțin că au un preparat care suprimă rapid coronavirusul

Cercetători ruși susțin că au un preparat care suprimă rapid coronavirusul

0

Un grup de cercetători de la Catedra de chimie generală și bioorganică a Universității de Medicină din Kursk a dezvoltat formula unui preparat ce permite vindecarea mai rapidă a problemelor de respirație și a celor pulmonare, specifice persoanelor infectate cu noul coronavirus, a declarat, pentru agenția TASS, docentul catedrei, Leonid Iampolski.

”Lucrăm la dezvoltarea de noi preparate. Una dintre direcții a fost dezvoltarea unor preparate împotriva gripei, a infecțiilor virale respiratorii acute (ORVI), muncă începută în urmă cu cinci ani. Am obținut un brevet, iar când a apărut coronavirusul, am modificat structura preparatului. Ca atare, compoziția noastră permite suprimarea rapidă a Covid-19”, a declarat interlocutorul agenției TASS.

Iampolski a explicat că, în funcție de starea generală a pacientului cu coronavirus și de cât de afectate sunt diferite sisteme, folosirea preparatului dezvoltat de specialiștii Universității din Kursk permite reducerea procesului de vindecare cu două până la cinci zile. În primul rând, scade temperatura corporală, se reduce senzația de sufocare, preparatul dovedindu-și eficiența inclusiv în cazurile de respirație îngreunată (consecutivă furtunii de citokine, un fenomen hiper-inflamator). Substanța dezvoltată s-a recomandat, de asemenea, ca mijloc de prevenție, ea putând fi pulverizată pe suprafața măștilor medicale, pentru a menține o concentrație constantă a medicamentului pe membrana mucoasă.

”Formula medicamentului include substanțe ieftine care, într-o anumită combinație, provoacă un efect sinergic. Este un complex de molecule anorganice și organice, simple din punct de vedere structural. Baza o reprezintă combinațiile de metale complexe”, a adăugat Iampolski, precizând că, în momentul de față, preparatul se află în stadiul de brevetare.

Ad

Exit mobile version