Mădălin Hodor: Cred că o să avem șanse să aflăm cine a tras în noi în 21 – 22 decembrie 1989, dar și înainte de 22. Problema cu această întrebare, repetată de toată lumea de 27 de ani, este că parțial induce o orientare greșită.
Reporter: De ce?
Mădălin Hodor: Ziua de 22 este privită ca o bornă din punctul de vedere al evenimentelor represive, al morților și răniților, al celor care au tras. Până în data de 22 este destul de clar cine a tras. Sau cel puțin așa știm noi până acum. Au fost forțele loiale lui Nicolae Ceaușescu, forțele Ministerului de Interne, Securitatea și Armata. După 22 nu mai știm cine a tras. Fie este vorba despre acei teroriști despre care s-a vorbit că ar fi arabi, fie libieni, fie au fost diversioniști, fie au fost turiști sovietici. Problema cu această orientare istoriografică este că evenimentele din decembrie 1989 au fost cursive. Ele nu au fost întrerupte de ziua de 22. Dacă ne uităm cu atenție și citim documentele din dosarul revoluției de la Parchetul Militar o să constatăm că și în zilele dinainte de 22 au fost anumite incidente, anumite evenimente oarecum bizare. Morți și răniți care au provenit din focuri care nu erau trase dinspre forțele de ordine aflate la vedere. Aceste incidente punctuale au fost trecute cu vederea în marea cercetare legată de evenimente. Toată lumea a presupus că din moment ce au tras Armata și Securitatea, iar lucrurile sunt clare, nu are sens să mai căutăm alte piste de investigații. Vreau să spun că și înainte de 22 au existat aceleași tipuri de incidente care vor face carieră după 22 decembrie. S-a tras din locuri izolate, s-a tras din mașini. S-a tras punctual, foc cu foc. Au fost oameni împușcați în cap. Au fost oameni împușcați în mijlocul mulțimii, nu în fața armelor soldaților, milițienilor și securiștilor din stradă. Răspunsul la întrebarea „Cine a tras în noi în 21 – 22?” este că cei care au tras și înainte de 22.
Reporter: Se va încheia dosarul Revoluției cu persoane fizice considerate responsabile și apoi pedepsite în acest dosar?
Mădălin Hodor: Cu siguranță că da. Acesta este și sensul anchetei procuraturii. Procurorii militari conduc o anchetă în care există fapte. Acum ancheta este in rem. Se pornește de la anchetarea unor fapte pentru a vedea ce s-a întâmplat exact. Aici este miza redeschiderii dosarului. Dacă citim ordonanța nr. 692 din aprile 2016 o să constatăm că ceea ce s-a reproșat anchetei de până în acest moment a Parchetului militar este că nu s-a făcut o cercetare efectivă. Efectivă nu înseamnă că nu s-au luat declarații, că nu s-a cercetat, ci că nu au fost coroborate și căutate anumite documente și probe care ar fi dus la conturarea unor idei mai clare referitoare la evenimentele din 1989. Cred că la sfârșitul acestei anchete cred că vom avea cel puțin un set de persoane puse sub urmărire sau învinuite, pornind de la evenimente și fapte concrete.
Reporter: Din experiența dumneavoastră de istoric, a mai durat pe undeva la fel de mult după răsturnarea unui regim până să se clarifice lucrurile?
Mădălin Hodor: Nicăieri. Din punct de vedere istoric este o chestiune interesantă. Nicăieri un eveniment istoric de talia unei revoluții nu a fost anchetat de Parchetul militar. Imaginați-vă că s-ar pune în discuție ca Debarcarea din Normandia să fie anchetată de Parchetul militar pentru a afla exact cine pe cine a împușcat în 6 iunie 1944. Aici este o mare problemă. Trebuie făcută diferența dintre adevăr și cercetarea pe care o conduce Parchetul. Aceasta este o cercetare penală, se caută încadrări juridice pentru faptele săvârșite în 1989. Adevărul istoric, clamat de societatea românească, nu va ieși exclusiv din această cercetare penală. Va trebui coroborată cu alte mărturii, documente, arhive pentru a se contura o imagine mai clară.
Reporter: Nu știu dacă este neapărat corectă comparația dumneavoastră cu Debarcarea din Normandia… Acolo erau națiuni aflate în război. În cazul nostru vorbim de același popor.
Mădălin Hodor: Mă refeream la contextul istoric. Vroiam să subliniez că este un eveniment istoric cercetat de un parchet militar. Referitor la întrebarea dumneavoastră privitoare la durata mare și posibila existență a unui precedent în istorie, vă spun că nu există niciun alt precedent în istorie. Nu există ca un eveniment istoric să fie cercetat în acest fel de organe de anchetă penală.
Reporter: Vă rog să faceți un exercițiu de imaginație. Cum ar fi putut să arate România astăzi dacă toate aceste lucruri s-ar fi clarificat la început, în 1990?
Mădălin Hodor: Este o întrebare grea. Istoria contrafactuală este seducătoare, dar nu neapărat foarte aproape de o cercetare serioasă. De exemplu să încercăm să ne imaginăm în 1990 că cei care au fost responsabili ar fi fost arestați, anchetați și condamnați imediat. Unii dintre ei au fost, alții nu sau au beneficiat de clemență. Unii nu au fost niciodată întrebați despre această chestiune. Nu mă refer la cei din spatele actelor de diversiune, ci la cei care au tras și au îndeplinit ordine și funcții represive. Nu știu cum ar fi arătat societatea romînească în 1990 dacă s-ar fi aflat adevărul. Bănuiesc că dacă s-ar fi întâmplat aceste lucruri, astăzi nu am mai fi avut o discuție referitoare la dacă a fost revoluție sau lovitură de stat. Lucrurile s-ar fi clarificat din start. Cei care lansează astăzi teoria loviturii de stat nu ar mai fi avut puterea să spună acest lucru. Poate că societatea românească s-ar fi liniștit cu menționarea revoluției din 1989 în manuale și în cărți și poate că am fi învățat o istorie cât de cât onestă față de aceste evenimente.
Reporter: Pentru dumneavoastră, a fost sau nu a fost Revoluție?
Mădălin Hodor: Pentru a mine a fost revoluție. Nu mai am mari îndoieli în privința acestei chestiuni. Astăzi este un trend foarte generalizat și extrem de puternic de a se susține că în 1989 nu a existat o revoluție. S-a ajuns după 27 de ani ca cei care susțin ideea revoluției să fie priviți cu foarte mare suspiciune și ușor persiflant. Eu sunt convins de ceea ce spun. Nu am nici cea mai mică îndoială că în 1989 a fost revoluție. Nu am nici cea mai mică îndoială că această revoluție a fost românească. Cred că exact chestiunea legată de macularea acestui eveniment în ultimii ani este unul dintre efectele a ceea ce spuneați dumneavoastră referitor la ce s-ar fi întâmplat dacă. Dacă lucrurile ar fi fost clare din 1990, astăzi, niște foști securiști de genul Iulian Vlad, Aurel Rogojan și Filip Teodorescu nu ar mai fi avut tupeul să sfideze o țară întreagă din studiourile de televiziune vorbind despre evenimentele din 1989 ca fiind o mare aglomerare sau aglomerație, așa cum spun ei.
Repere istorice:
16 decembrie 1989 – Scânteia Revoluției izbucnește la Timișoara,
18 decembrie 1989 – Ziua în care s-a murit pe scările Catedralei Mitropolitane din Timişoara, unde armata a tras în tineri. A fost şi ziua în care zeci de trupuri au fost furate de la morgă şi duse în Capitală, incinerate, iar cenuşa aruncată în canal. Operaţiunea botezată „Trandafirul” s-a desfăşurat sub coordonarea generalului Constantin Nuţă, ajutat de Emil Bobu şi de Tudor Postelnicu,
20 decembrie 1989 – Revoluţionarii ies în balconul Operei, iar Timişoara e primul oraş liber de comunism
21 decembrie 1989 – Mii de bucureşteni au strigat „Jos Ceauşescu!” şi „Libertate!”. Baricada de la Intercontinental, primii morţi la Universitate
22 decembrie 1989 – Se naşte Consiliul Frontului Salvării Naţionale, avându-l, ultimul pe listă, „cu voia dumneavoastră”, pe Ion Iliescu
23 decembrie 1989 – Lupta cu teroriştii se înteţeşte. În ţară, mor sute de oameni nevinovaţi
24 decembrie 1989. Se înființează Tribunalul Militar Excepţional. Soarta lui Ceauşescu e pecetluită.
25 decembrie 1989 – Nicolae şi Elena Ceauşescu sunt condamnați la moarte și executați 5 minute mai târziu. Ulterior pedeapsa cu moartea a fost abolită în România.
