Home Analize Cer roșu în România din cauza Opfeliei: 3 morți în Irlanda

Cer roșu în România din cauza Opfeliei: 3 morți în Irlanda

0

Un cer neobișnuit de roșu a putut fi observat în România în ultimele zile, iar acest fenomen este legat de uraganul Opfelia, din Oceanul Atlantic.

Fenomenul de cer roșu poate fi observat cel mai bine din Marea Britanie. Acolo, oamenii au fost surprinși și de culoarea soarelui care pare, de asemenea, roșu.

Urme ale prafului saharian au ajuns și deasupra României, unde cerul s-a văzut duminică mult mai roșu decât de obicei.

Furtuna Ophelia a provocat luni moartea a trei persoane în Irlanda, lovind coasta de vest a țării cu rafale de vânt de până la 150km/h care au dus la prăbușirea a numeroși copaci și la întreruperea curentului electric, potrivit AFP.

O femeie de 50 de ani a murit într-un accident de mașină provocat de prăbușirea unui copac în apropiere de d’Aglish (sud), în timp ce un alt pasager a fost rănit, a informat poliția.

La Dundalk, în apropiere de frontiera cu Irlanda de Nord, un bărbat a murit după ce mașina lui a fost strivită de un copac. Un alt bărbat în vârstă de 30 de ani a murit în localitatea Cahir, în urma rănilor provocate de fierăstrăul electric cu care încerca să degajeze calea blocată de un copac prăbușit în urma furtunii, potrivit poliției.

Numeroși copaci s-au prăbușit în comitatele Kerry și Cork, în timp ce guvernul a ordonat la nivel național închiderea școlilor și a grădinițelor și a restricționat programul serviciilor publice, precum tribunalele și dispensarele medicale.

Cel puțin 120.000 de locuințe și centre comerciale au rămas fără curent electric din cauza furtunii care în traiectoria sa spre insulele Azore a scăzut din intensitate și nu mai este considerată un uragan, deși continuă să afecteze Irlanda cu rafale de vânt de până la 130 de km/h.

Premierul irlandez, Leo Varadkar, a postat pe Twitter că țara se află „în alertă roșie națională”, maximă pe o scară de 1 la 4, și a recomandat cetățenilor să nu iasă din case până la trecerea furtunii. „Este o furtună foarte periculoasă, ultima oară când a avut loc un asemenea fenomen 11 persoane și-au pierdut viața”, a avertizat el.

Ad

Exit mobile version