Home Analize CENTRUL PENTRU SERVICII SOCIALE DIN DROBETA-TURNU SEVERIN VA FI REABILITAT CU FONDURI...

CENTRUL PENTRU SERVICII SOCIALE DIN DROBETA-TURNU SEVERIN VA FI REABILITAT CU FONDURI EUROPENE

0

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mehedinți a depus cererea de finanțare pentru accesarea fondurilor europene în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027, în vederea reabilitării și modernizării Centrului pentru Servicii Sociale fără componentă rezidențială, situat pe strada Crișan, în Drobeta-Turnu Severin.

Proiectul, în valoare de 6.375.321,45 lei cu TVA, urmărește creșterea eficienței energetice a clădirii prin lucrări complexe: înlocuirea șarpantei, izolarea termică, modernizarea instalațiilor electrice și termice, precum și dotarea cu echipamente moderne de energie regenerabilă. Obiectivul este asigurarea unui spațiu sigur, modern și adaptat nevoilor tuturor beneficiarilor.

“ În acest moment, proiectul se află în etapa de precontractare, iar după obținerea finanțării vor putea fi demarate lucrările de execuție, estimate la o durată de 15 luni.

Felicit directorul DGASPC Mehedinți, Valentin Popescu, și întreaga echipă pentru profesionalismul și implicarea cu care pregătesc aceste proiecte esențiale pentru comunitatea noastră. Astfel de investiții arată grija și atenția pe care o acordăm persoanelor vulnerabile din județ.

Continuăm să construim un județ modern, implicat și dedicat serviciilor sociale de calitate.

Multă sănătate tuturor!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version