Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului, atac la Iohannis

„MCA România ia act, cu dezamăgire, de decizia Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a acorda Ordinul Naţional «Steaua României» în grad de Cavaler unui deţinut politic care se afişează public cu un partid susţinător al Mişcării Legionare şi al neo-nazismului”, se arată într-o declarație a Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA România publicată de Evenimentul Zilei.

„Condamnarea atrocităţilor comise de dictatura comunistă este o datorie a fiecărui om politic din România. Sistemul criminal comunist l-a aruncat în închisoare pe domnul Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, i-a distrus viaţa, i-a persecutat familia şi i-a refuzat drepturile universale ale oricărei fiinţe umane. Aceste crime comise de regimul comunist nu anulează crimele comise de legionarii impotriva evreilor din România. Faptul că, în România post-comunistă, domnul Bjoza a ales să împărtăşească idealurile Mişcării Legionare, să omagieze ideile şi credinţele acestei mişcări politico-religioase criminale, este profund regretabil”, se mai arată în declarația MCA România.

„Preşedintele României însă, prin puterea în încrederea cu care a fost investit, are obligaţia a trasa linia fină dintre eroul anti-comunist şi participantul activ la activităţi omagiere a unei Mişcări criminale antisemite. Decorarea unui sustinator, declarat, al Mişcării Legionare, cu Ordinul Naţional «Steaua României» poate fi interpretată ca o omagiere adusă, de Administraţia Prezidenţială, acelei mişcări naţionaliste, fasciste, criminale”, se mai spune în declarația MCA România.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare