Centrul Maternal „Sfânta Ana” din Drobeta Turnu Severin va fi modernizat cu fonduri europene.

Astăzi, la Ministerul Dezvoltării, vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, a semnat contractul de finanțare în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru proiectul “Reabilitare și modernizare Clădire Centru de Plasament Nr.2 în vederea creșterii eficienței energetice”, aflat în administrarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, din subordinea Consiliului Județean Mehedinți.

Astfel, cu fonduri în valoare de 2,3 milioane euro se va face cea mai amplă modernizare a clădirii Centrului Maternal „Sfânta Ana”, acolo unde sunt cazate mame și copii cu risc crescut de abandon, gravide în dificultate sau mame minore care beneficiază de o măsură de protecție specială sau care se confruntă cu riscul excluderii sociale.

În cadrul proiectului se va face o amplă reabilitare, se vor schimba toate instalațiile, electrică, sanitară, se vor monta pompe de căldură, iar imobilul va fi recompartimentat și anvelopat termic.

“Misiunea angajaților din “Centrul maternal „Sf. Ana” este prevenirea separarii copilului de părinții săi, prin construcția, consolidarea relației mama-copil, prin formarea, menținerea și întărirea legăturilor familiale, precum și sprijinirea familiei pentru asumarea responsabilităților parentale. De aceea, este foarte important ca acest centru, aflat pe Strada Oltului din Drobeta Turnu Severin, să fie unul prietenos, care să ofere grad ridicat de confort, aceste aspecte completând eforturile asistenților DGASPC.Mă bucur că proiectul elaborat de DGASPC și susținut de Consiliul Județean Mehedinți a primit finanțare și îl felicit pe această cale pe directorul executiv, Adrian Bidilici pentru preocuparea pe care a arătat-o pentru reabilitarea și modernizarea infrastructurii Direcției!Echipei DGASPC îi doresc mult succes în implementarea acestui proiect și o asigur de susținerea Consiliului Județean Mehedinți.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Scandalul Nvidia-Huang provoacă război in Administrația Trump

    Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessant, a criticat Departamentul Comerțului...

    Revenirea in triumf a lui Jensen Huang

    Silicon Valley este în efervescență în legătură cu revenirea...

    2 ofițeri SRI, bătuți crunt într-o cârciumă din Zalău

    Doi ofițeri SRI din Zalău au luat bătaie intr-un...

    SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DROBETA-TURNU SEVERIN A FOST INCLUS ÎN PROGRAMUL NAȚIONAL DE SCLEROZĂ MULTIPLĂ

    Pentru că sănătatea oamenilor este o prioritate.,continuam să investim...

    Campanie gratuită in Mehedinți pentru depistarea cancerului oral

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat alături...

    Ucraina nu poate folosi avioanele F-16 primite din Occident

    Ucraina folosește rareori avioanele de luptă F-16 primite de...

    Articole relationate

    Categorii populare