CENTRUL DE TRANSFUZII SANGUINE SE VA MUTA ÎNTR-O LOCAȚIE A DGASPC, IDENTIFICATĂ ȘI REABILITATĂ DE CONSILIUL JUDEȚEAN MEHEDINȚI

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a mers joi, împreună cu directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Adrian Bidilici și directorul Centrului Județean de Transfuzii, Mariana Șandru, în locația identificată în vederea relocării Centrului din incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin.

A fost nevoie de mutarea Centrului de Transfuzii Sanguine întrucât la Spital demarează lucrările de modernizare, iar spațiul în care unitatea își desfășoară activitatea va avea altă destinație, conform proiectului.

“Așa cum am sprijinit și în urmă cu câțiva ani Centrul de Transfuzii care funcționa într-un spațiu complet inadecvat și am decis să alocăm corpul disponibil la momentul respectiv în incinta Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, la fel am procedat și de această dată, deși Centrul nu se află în subordinea Consiliului Județean.Locația identificată acum se află în imediata apropiere a Autogării Drobeta Turnu Severin, la parterul fostului Centru multifuncțional pentru tineri în dificultate, din cadrul DGASPC Mehedinți, iar astăzi s-au stabilit detaliile procesului de reabilitate a imobilului. Lucrările de amenajare a spațiului vor fi suportate de la bugetul Consiliului Județean Mehedinți. Înțeleg importanța acestui serviciu și m-am implicat direct în găsirea unei soluții și mă voi asigura că lucrările se vor realiza în termen de, cel mult, o lună.Soluția pe care am propus-o a fost agreată de reprezentanții Centrului de Transfuzii, astfel că după finalizarea lucrărilor, unitatea se va putea muta.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump vrea potasiu din Belarus pentru a lovi Canada

    Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat luni că Washingtonul...

    Călin Georgescu reținut pentru 24 de ore

    Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT pentru...

    „Noul” Muzeu al Banatului Montan din Reșița

    Vă invit din tot sufletul să mergeți să vedeți...

    Kelemen Hunor dă semnalul retragerii lui Siegfried

    Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni că 'ceea...

    Primarul liberal bătăuș al Reșiței șantaj cu pumnul și cu Casa

    Primarul bătăuș al Reșiței Nelu Popa supranumit Zanzibar e...

    Pentru prima dată in istorie CDU sub 5%

    În Mecklenburg-Pomerania Inferioară, AfD a obținut 38,2% și a devenit...

    Turcoaica stângii radicale care a câștigat Berlinul

    Rezultatul alegerilor de la Berlin a trecut rapid granițele...

    Articole relationate

    Categorii populare