Home Analize CENTRUL DE PLASAMENT NR. 2 „SFÂNTA ANA” DIN DROBETA TURNU SEVERIN, COMPLET...

CENTRUL DE PLASAMENT NR. 2 „SFÂNTA ANA” DIN DROBETA TURNU SEVERIN, COMPLET MODERNIZAT

0

La sediul Consiliului Județean Mehedinți a avut loc conferința de finalizare a proiectului „Reabilitare și modernizare Clădire Centru de Plasament nr. 2 în vederea creșterii eficienței energetice”, depus de Consiliul Județean Mehedinți, în parteneriat cu DGASPC Mehedinți, și finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta 5 – Valul Renovării.

Investiția, în valoare totală de peste 4,1 milioane de lei, a vizat reabilitarea și modernizarea Centrului de Plasament nr. 2 „Sfânta Ana” din Drobeta-Turnu Severin, unde sunt găzduite mame și copii aflați în situații vulnerabile.

Clădirea a fost complet reabilitată și modernizată. Au fost realizate lucrări de termoizolare, au fost înlocuite tâmplăria și învelitoarea acoperișului, au fost refăcute instalațiile electrice și sanitare și modernizat sistemul de încălzire. De asemenea, au fost montate pompe de căldură, panouri fotovoltaice și panouri solare și au fost realizate intervenții pentru creșterea siguranței și asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități.

Din valoarea totală a investiției, aproximativ 2,3 milioane de lei, cu TVA, reprezintă cheltuieli eligibile finanțate prin PNRR, iar Consiliul Județean Mehedinți a asigurat din bugetul județului aproximativ 1,8 milioane de lei, cu TVA, pentru cheltuielile neeligibile necesare realizării proiectului.

“Am susținut această investiție pentru că aici nu vorbim doar despre modernizarea unei clădiri. Vorbim despre mame și copii care trec prin perioade dificile și care au nevoie să găsească într-un astfel de centru siguranță, sprijin și condiții cât mai bune. Prin finalizarea lucrărilor, le putem oferi acum un spațiu modern, mai sigur și adaptat nevoilor lor.

Îl felicit pe domnul Valentin Popescu, întreg colectivul DGASPC Mehedinți, colegii din Consiliul Județean Mehedinți și întreaga echipă de implementare pentru implicarea în realizarea acestui proiect.

Vom continua investițiile în sistemul de protecție socială din Mehedinți și vom susține proiectele prin care putem îmbunătăți condițiile și serviciile oferite persoanelor aflate în situații vulnerabile.”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Ad

Exit mobile version