Home coronavirus Celebrul scriitor și dramaturg Matei Vișniec, revoltat de la Paris că românii...

Celebrul scriitor și dramaturg Matei Vișniec, revoltat de la Paris că românii au ajuns să strângă agricultura europeană: Avem motive să ne simţim umiliţi dacă în continuare vom fi cei mai solicitaţi sparanghelişti ai Europei. În urmă cu exact 70 de ani începea în România distrugerea clasei ţărăneşti printr-o cooperativizare barbară a agriculturii

0

Scriitorul și dramaturgul român Matei Vișniec, care lucrează la Paris în secția română de la Radio France Internationale, face un rechizitoriu dur faptului că România ”pare să fie prima furnizoare de zilieri a Europei”.

Într-un articol publicat și pe rfi.ro, Vișniec afirmă: În urmă cu exact 70 de ani începea în România distrugerea clasei ţărăneşti printr-o cooperativizare barbară a agriculturii. Procesul a durat 12 ani, pentru că ţăranul rezista împotriva spolierii sale. Şi oricum nu înţelegea de ce trebuia să lucreze la colhozul comunist şi nu pe pămîntul lui. Ceea ce s-a distrus atunci s-ar părea că nu s-a putut repara după căderea comunismului, în ciuda retrocedării pămînturilor. Țara care putea să fie un paradis de ferme şi de produse bio, datorită obtuzităţii propriei clase politice şi a indiferenţei europene, furnizează şi în primvara aceasta mîini agere şi harnice fermelor occidentale. Poate că este timpul să ne revoltăm împotriva unora dintre proverbele româneşti, în frunte cu acesta: „Cine munceşte şi tace, mai multă treabă face”.  

INTEGRAL ANALIZA LUI MATEI VIȘNIEC:

În Franţa, în Germania, în Italia precum şi în alte ţări din Europa epidemia de coronavirus perturbă activităţile agricole şi provoacă o penurie a mîinii de lucru. Zilierii români sunt, în acest context, solicitaţi cu insistenţă, şi zboruri speciale sunt pregătite în prezent pentru ca aceştia să poată ajunge, de exemplu în Germania ca să culeagă sparanghelul sau în Italia ca să culeagă roşiile. România pare să fie prima furnizoare de zilieri a Europei.

Există multe proverbe româneşti legate de muncă. Dau cîteva exemple: „Omul muncitor e ca pomul roditor”. Sau „Munca înobilează pe om.” Învăţătura populară tinde să ne spună că a munci, oriunde şi orice, nu este un lucru ruşinos, dimpotrivă. A-ţi cîştiga pîinea cu sudoarea frunţii este o virtute, iar omul care munceşte este întotdeauna demn de respect. Ceea ce nu captează însă proverbele este raportul dintre muncă şi durată, muncă şi vîrstă, muncă şi condiţii de muncă, muncă şi răsplată, muncă şi satisfacţie profesională, muncă şi perspectivă profesională. Unele proverbe deschid totuşi astfel de căi de reflecţie, cum ar fi „Meseria, brăţară de aur.”

Recurg la această introducere pentru a spune de fapt că şi eu apreciez munca, dar cînd sute de mii de români rămîn la „munca de jos” an de an, şi cînd anii trec şi nu văd mai schimbări de perspectivă, ceva mă nelinişteşte. Sau mai precis simt un gust amar.

În acest moment Uniunea Europeană, corabia pe care ne aflăm cu toţii, navighează pe o mare agitată. Dar tangajul, altfel spus oscilaţiile navei provocate de valuri, îi afectează în mod diferit pe europeni. Cei mai balansaţi dintr-o parte în alta a navei par să fie românii. În jur de 200 000 s-au întors în ţară din cauza epidemiei, fără să fie primiţi cu mult entuziasm. Cei care se pregăteau să vină de Paşte sunt sfătuiţi să renunţe. Dar pentru alţi o sută de mii sau şi mai mulţi se pregătesc contracte şi zboruri speciale ca să meargă la lucru în serele din diferite ţări occidentale.

Sigur că atunci cînd eşti şomer în România şi ţi se oferă o sută de euro pe zi ca să culegi sparanghel în Germania, mai ales că românii au faima că ar fi buni sparanghelişti, Europa pare o binecuvîntare. Şi totuşi, şi totuşi nu mi se pare normal ca anii să treacă iar românii să rămînă, în Europa, doar cu faima de buni sparanghelişti, de buni îngrijitori de persoane vîrstnice, de buni lucrători pe şantiere… Personal, după 30 de ani de la căderea comunismului, parcă aşteptam mai mult de la istorie, de la Europa, de la oamenii politici români şi chiar de la români.

Sigur, România trimite în străinătate şi mînă de lucru calificată. Într-un articol publicat în cotidianul Le Monde, Mirel Bran arată că în ultimii zece ani au plecat din România în ţările Europei occidentale 25 000 de cadre medicale. Şi tot Mirel Bran citează surse oficiale din care rezultă că România are una dintre cele mai slabe densităţi medicale din Europa. Dacă în România vom asista la o veritabilă dramă umană în contextul actualei epidemii, faptul că ţara s-a vidat de medici şi de infirmieri, pe fondul unei viziuni europene ultraliberale, trebuie să ne îngrijoreze profund.

Nu sunt primul jurnalist care, pe fond de Brexit şi de alte crize, evocă acest subiect, cel al inegalităţilor acumulate în materie de dezvoltare economică în Europa. Specialişti de renume avertizează de mai mulţi ani că Estul Europei a fost neglijat, menţinut cu un fel de statut de rezervă de mînă de lucru ieftină. Ceea ce echivalează pentru România cu un statut de ţară subdezvoltată. Speranţa unui decolaj economic spectaculos în România nu s-a concretizat. Iar cifrele legate de creşterea economică sunt neconcludente, atunci cînd patru milioane de români lucrează în străinătate. Există ţări pe glob care au pornit, în urmă cu 30 de ani, de la acelaşi nivel ca România, şi au ajuns mult mai departe. Ar trebui poate să analizăm modelul Coreii de sud, care în urmă cu 30 de ani era efectiv considerată o ţară subdezvoltată.

Citesc în presa franceză articole în care unii editorialişti nu ezită să se declare umiliţi întrucît o mare putere economică precum Franţa depinde acum de măştile sanitare fabricate în China. Eu cred că şi noi, românii, avem motive să ne simţim umiliţi dacă în continuare, timp de încă trei decenii, vom fi cei mai solicitaţi sparanghelişti ai Europei.

În urmă cu exact 70 de ani începea în România distrugerea clasei ţărăneşti printr-o cooperativizare barbară a agriculturii. Procesul a durat 12 ani, pentru că ţăranul rezista împotriva spolierii sale. Şi oricum nu înţelegea de ce trebuia să lucreze la colhozul comunist şi nu pe pămîntul lui. Ceea ce s-a distrus atunci s-ar părea că nu s-a putut repara după căderea comunismului, în ciuda retrocedării pămînturilor. Țara care putea să fie un paradis de ferme şi de produse bio, datorită obtuzităţii propriei clase politice şi a indiferenţei europene, furnizează şi în primvara aceasta mîini agere şi harnice fermelor occidentale. Poate că este timpul să ne revoltăm împotriva unora dintre proverbele româneşti, în frunte cu acesta: „Cine munceşte şi tace, mai multă treabă face”.  

Ad

Exit mobile version