Cel puțin șapte biserici au fost incendiate sâmbătă la Niamey de către manifestanți ostili caricaturii cu Profetul Mahomed publicate de revista satirică franceză Charlie Hebdo, în timp ce acțiunea de contestare continuă să se propage în capitala Nigerului, relatează AFP.
Aproximativ 100 de poliţişti antirevoltă, purtând căşti şi scuturi, protejau la ora locală 12.45 (13.45, ora României) Catedrala din Niamey. Protestatarii aruncau cu pietre în ei, a constatat un jurnalist AFP, care mai întâi a văzut două, apoi o a treia biserică incendiate.
Potrivit corespondentului agenției în capitala Nigerului, se putea vedea cum manifestanții se îndreaptă spre malul drept, unde se află de asemenea numeroase biserici.
Mii de persoane au manifestat în Inguşia rusă împotriva caricaturilor cu Mahomed
Aproximativ 15.000 de persoane s-au adunat sâmbătă în Inguşia, o republică rusă din Caucazul de Nord, pentru a protesta faţă de publicaţii occidentale care-l reprezintă pe Mahomed, potrivit autorităţilor, la o săptămână de la atacurile de la Charlie Hebdo.
La Magas, o capitală regională din Inguşia, mulţimea a protestat „faţă de caricaturile Profetului, islamofobia şi insultarea credinţelor musulmanilor”, a declarat pentru AFP serviciul de presă al Guvernului regional care a autorizat manifestaţia.
Preşedintele acestei republici musulmane Iunus-Bek Evkurov a catalogat caricaturile drept „un extremism de stat din partea câtorva ţări occidentale” şi a deplâns faptul că autorităţile „încearcă să-i ridice pe credincioşii diverselor religii şi naţionalităţi unii împotriva altora”, citat într-un comunicat postat online pe site-ul administraţiei regionale.