Reprezentanții Servicilor Secrete ale Statelor Unite (USSS) au declarat că cel puțin 100 de miliarde USD din bugetul destinat ajutoarelor pentru companiile și persoanele afectate de pandemia Covid-19 au fost furate.
Potrivit Departamentului american al Muncii, cea mai mare parte a sumei a fost furată prin fraudele privind șomajul, aproximativ 87 de miliarde USD plătite pentru indemnizațiile de șomaj fiind plătite necorespunzător.
În cadrul cercetărilor USSS, privind asigurările de șomaj și fraudele de împrumuturi, au fost confiscate peste 1,2 miliarde USD, alte peste 2,3 miliarde USD din fondurile furate fiind recuperate prin cooperare cu instituțiile financiare și guvernele statelor. Până acum, peste 100 de suspecți au fost arestați.
Potrivit Departamentului a Trezoreriei, de la izbucnirea pandemiei Covid-19, Congresul american a aprobat ajutoare în valoare de 4.500 miliarde USD, din care instituțiile federale au plătit aproximativ 3.500 de miliarde USD.