La Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a avut loc astăzi semnarea celui mai amplu proiect de dezvoltare a infrastructurii de apă din istoria județului Mureș. Documentul a fost semnat de ministrul Dragoș Pîslaru, de directorul general al companiei Aquaserv S.A., Sipos Levente, și de președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc.
În cadrul acestei investiții vor fi realizați 410,7 kilometri de rețea de apă potabilă, 35 kilometri de rețea de canalizare, o stație de tratare a apei uzate, 17 stații de pompa
Ca urmare a implementării proiectului, peste 91.000 de persoane vor beneficia de acces la apă potabilă în sistem centralizat, iar circa 3.900 de persoane vor fi conectate la sistemul de canalizare, se precizează în comunicat.
‘Am semnat astăzi o investiție cu o importanță istorică. În doi ani și jumătate, viața de zi cu zi a zeci de mii de oameni se va schimba, datorită faptului că va fi construit un sistem modern de alimentare cu apă potabilă și canalizare, care va determina dezvoltarea județului Mureș pentru decenii. În cadrul proiectului va fi extinsă uzina de apă din Luduș și va fi construită câte o stație nouă de tratare a apei în Reghin și Sângeorgiu de Pădure. Aceasta din urmă va asigura alimentarea cu apă potabilă a Văii Târnavei, pornind din Lacul Bezid până la Coroisânmărtin. De asemenea, investiția oferă o soluție durabilă pentru deficitul de apă din zona de câmpie’, a declarat directorul general Compania Aquaserv, Sipos Levente.
Președintele Consiliului Județean Mureș, Péter Ferenc, a subliniat că această dezvoltare vizează zonele Valea Nirajului, Zona de Câmpie, Valea Târnavelor și Valea Mureșului Superior.
‘Aceasta este una dintre cele mai importante investiții din istoria județului Mureș, care va asigura apă potabilă de mai bună calitate pentru peste 90.000 de persoane (…). După finalizarea proiectului, în aceste localități va fi disponibilă apă potabilă, de calitate, furnizată prin rețea, precum și un sistem de canalizare funcțională, așa cum este de așteptat în orice regiune dezvoltată a secolului XXI’, a spus președintele județului Mureș.
Cu ajutorul proiectului, în zona de câmpie a județului Mureș, unde există dificultăți în furnizarea apei pe perioada verii, această problemă va fi rezolvată, debitul conductei principale fiind aproape dublat.
‘Debitul actual de 200 m³/h va fi majorat la 380 m³/h, eliminând astfel necesitatea restricțiilor de apă pe timp de vară, în această regiune. Stații de tratare a apei: două noi, una extinsă. Construirea stației de tratare a apei planificată la Sângeorgiu de Pădure a devenit urgentă în urma dezastrului minier de la Praid, după ce apa sărată deversată din mină a contaminat râul Târnava Mică, sursa de alimentare cu apă potabilă pentru localitățile din Valea Târnavei. Din cauza salinității ridicate, sistemul de alimentare cu apă a devenit inutilizabil pentru o perioadă îndelungată, iar locuitorii din zonă au rămas fără apă potabilă. Pentru această situație, dar și pentru probleme similare generate de eventuale calamități naturale, va oferi soluții uzina de apă care va fi construită la Sângeorgiu de Pădure. Aceasta va deservi orașul Sângeorgiu de Pădure, precum și comunele: Vețca, Nadeș, Zagăr, Viișoara, Fântânele, Neaua, Bălăușeri și Coroisânmărtin’, se mai menționează în comunicat.
La Reghin va fi construită, de asemenea, o stație nouă de tratare a apei, care, pe lângă deservirea municipiului Reghin și a celor șapte comune arondate – Gornești, Voivodeni, Breaza, Fărăgău, Ideciu de Jos, Solovăstru, Petelea -, va asigura alimentarea cu apă și pentru celelalte localități din împrejurimi, care se vor conecta ulterior la sistem.
La Luduș vor fi realizate rețelele de apă potabilă la Roșiori și Avrămești, iar stația de tratare a apei va fi extinsă, crescându-i capacitatea.
‘În prezent, uzina de apă din Luduș asigură alimentarea orașului și a altor opt unități administrativ-teritoriale: Bogata, Tăureni, Zau de Câmpie, Miheșu de Câmpie, Șăulia, Sânger, Grebenișu de Câmpie, Papiu Ilarian. După modernizare, toate cele trei uzine de apă vor avea capacitatea de a asigura alimentarea și pentru localitățile care se vor racorda ulterior la sistem’, au arătat CJ Mureș și Aquaserv.
O componentă importantă a proiectului o reprezintă extinderea rețelei de apă potabilă și a canalizării la nivelul județului.
‘Aceasta presupune realizarea a 410,7 km de conducte în 17 unități administrativ-teritoriale și 52 de localități aparținătoare, facilitând viața a peste 32.000 de locuitori (…). Proiectul include și extinderea rețelei de canalizare. În acest sens, vor fi construite 35 km de rețea în localitățile Pănet, Ogra și Sânpaul, unde va fi extinsă și stația de tratare de apă uzată. Lucrările vor începe în vara acestui an și sunt prevăzute să se finalizeze până la sfârșitul anului 2028’, au mai precizat CJ Mureș și Compania Aquaserv.
