Cel mai ambițios proiect de infrastructură din România de după Revoluție prinde contur

Guvernul a demarat construcția podului peste Dunăre de la Brăila și a alocat primii 170 de milioane de lei.

Astfel, cel mai ambițios proiect de infrastructură din România de după Revoluție prinde contur. Podul suspendat de la Brăila, supranumit și Golden Gate-ul țării noastre, pentru că va semăna cu cel din Statele Unite, va fi gata în doi ani, promit autoritățile. Adică cu un an și jumătate înainte de termenul stabilit inițial,decembrie 2023.

Proiectanții  spun că va fi o construcție unică, cel mai lung pod din țară și al treilea din Europa.

Contractul pentru execuţia podului suspendat peste Dunăre în zona Brăila a fost semnat în martie 2018 şi are o valoare de 540 milioane de euro, iar astăzi va fi transmisă către Comisia Europeană aplicaţia de finanţare astfel încât cele 363 de milioane de euro fonduri europene să poată fi accesate cât mai curând, după cum a anunțat ieri Viorica Dăncilă, în debutul şedinţei de Guvern. 

În paralel începe și contrucția drumului expres Galați-Brăila.

”Vreau să ne coordonăm și cu drumurile expres. Pentru că s-a lansat în România, se primesc ofertele pentru partea de proiectare pe Drumul Expres Brăila – Tulcea – Constanța și pod fără drum expres… Deci când terminați podul trebuie să fie gata și drumul expres.”, a declarat Eugen Teodorovici, aseară când a fost și a inspectat șantierul de la Brăila.

De asemenea, podul de la Brăila va mai avea legătură cu un drum ce va lega Smârdan de Măcin, de peste 4 kilometri, iar în plan sunt și legăturile cu rutele Focșani-Tulcea și Tulcea-Constanța.

Podul va lega, în primul rând, județele Brăila și Tulcea, dar, cel mai important, Dobrogea de restul țării.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare