spot_img
sâmbătă, 20 decembrie, 2025
5.3 C
București

Cei trei israelieni din dosarul lui Lambrino cer GARANŢII dacă vin în România: NU NE ARESTAŢI

Miliardarul Benjamin „Beny“ Steinmetz, consultantul politic Tal Silberstein şi Shimon Shevez- fost şef de cabinet al lui Yizhac Rabin, a căror arestare a fost cerută de DNA în dosarul lui Paul Lambrino au cerut garanţii că nu vor fi arestaţi dacă vor veni în România să dea declaraţii, anunţă ziarul Adevărul.

Acest lucru din motivarea Curţii de Apel Braşov privind arestarea celor 3.

CITIŢI ŞI:Unul din cei mai bogați israelieni, creierul afacerii Roșia Montană, apare în dosarul Truică/ Șeful de cabinet al fostului premier Yizhak Rabin este și el acuzat

“Prezintă relevanţă împrejurarea că aceştia au avut cunoştinţă încă din momentul declanşării cercetărilor împotriva lor despre procesul penal, iar prin conduita procesuală nu au făcut altceva decât să amâne prezentarea lor în faţa autorităţilor judiciare române şi să tergiverseze cercetările. Prezentarea inculpaţilor în faţa autorităţilor judiciare se realizează după regulile stabilite de către Codul de procedură penală şi în funcţie de agenda autorităţilor judiciare şi procedurile derulate, nu în funcţie de regulile stabilite de inculpaţi. Că inculpaţii refuză să se prezinte în faţa procurorului rezultă şi din procesul-verbal încheiat în data de 9 martie 2016 la sediul DNA Braşov, când avocaţii inculpaţilor i-au solicitat procurorului garanţii că aceştia nu vor fi arestaţi preventiv dacă se prezintă. Or, este inacceptabilă o asemenea conduită, regulile procesual penale fiind aceleaşi pentru toţi inculpaţii, indiferent că sunt cetăţeni români sau străini”, au motivat judecătorii.

Magistratul a constatat faptul că Tal Silberstein, Benyamin Steinmetz şi Shimon Shevez au fost citaţi prin notă telefonică şi prin poşta electronică, la adresa firmei de avocaţi care îi reprezintă, conform normelor procedurale, aceştia au avut cunoştinţă despre urmărirea penală care se desfăşoară împotriva lor şi nu au dat curs invitaţiei parchetului de a se prezenta în data de 16 decembrie 2015 sau în data de 28 ianuarie 2016 şi nici în data de 29 februarie 2016. “Prin resursele financiare de care dispun inculpaţii au posibilitatea de a se deplasa cu uşurinţă oriunde, deci şi în România, astfel că aveau posibilitatea din data de 8.12.2015 şi până în prezent, în decurs de 3 luni să se prezinte la organul judiciar şi să-şi lămurească situaţia juridică, aşa cum de altfel şi-au exprimat intenţia. Faptul că nu au făcut acest lucru, solicitând însă procurorului de caz garanţii că nu vor fi arestaţi preventiv, denotă tocmai intenţia lor de a se ascunde în spatele procedurilor judiciare internaţionale şi de a încetini sau chiar bloca în acest mod ancheta penală în ceea ce îi priveşte”, motivează Curtea de Apel Braşov.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Femeile lui Epstein plătite dintr-un cont la Banca Transilvania din Iași

    Bombă în documentele Departamentului de Justiție: femeile lui Epstein,...

    Poluare extremă la granița României

    Conform datelor din această dimineață de pe site-ul Agenției...

    Jocurile Balcanice de Baschet U15 se desfășoară lintre 21-23 decembrie, la Drobeta-Turnu Severin

    Competiția internațională European Basketball Balkanic Games 2025 – Baschet...

    Cardinalul corupt de la Kiev ii șoptește in continuare lui Zele: Microfoanele de la Kiev

    Andriy Yermak, șeful cabinetului președintelui Ucrainei, supranumit Cardinalul sau...

    Șeful spionajului militar ucrainean: Ne-am distrus propria mobilizare

    Ucraina și-a „distrus” mobilizarea, a declarat Kirill Budanov, șeful...

    NBC News: Israelul plănuiește noi atacuri împotriva Iranului

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu intenționează să-l informeze pe președintele...

    Articole relationate

    Categorii populare