Cei mai bogați oameni ai lumii și-au crescut averile cu 31% în criză

Potrivt Bloomberg Billionaires Index, cei mai bogaţi 500 de oameni ai lumii au adăugat peste 1,8 trilioane de dolari averii comune a acestora, aceasta ajungând la 7.6 trilioane de dolari. Creşterea de 31% este cea mai mare înregistrată în cei 8 ani de existenţă a index-ului, scrie Ziarul Financiar.

Majoritatea creşterilor vin din partea celor mai bogaţi oameni ai lumii, cei 5 din top deţinând averi de peste 100 de miliarde de dolari fiecare. Fondatorul Amazon, Jeff Bezos, rămâne în continuare cel mai bogat om al lumii, lucru datorat creşterii uriaşe în popularitate a shopping-ului online, generate de măsurile de carantinare şi izolare luate de statele lumii. Elon Musk a avut cel mai mult de câştigat în acest an, datorită boom-ului uriaş al Tesla.

Împreună, cei doi miliardari au câştigat aproape 217 miliarde de dolari în 12 luni, o sumă ce ar garanta cecuri în valoare de 20.000 de dolari pentru peste 10 de milioane de români. Pandemia COVID a afectat multe industrii cum ar fi industria imobiliară, însă aceasta a şi ajutat foarte multe domenii de nişă să obţină profituri neaşteptate, lucra ajutat şi de folosirea platformelor de investiţii gratis, cum ar fi aplicaţia Robinhood.

Averea miliardarului chinez Eric Yuan, a explodat datorită aplicaţiei sale de video-conferinţă Zoom. Suspendarea activităţii sălilor de forţă a creat nevoia de alternative pentru acasă, lucru ce l-a ajutat pe John Foley, CEO-ul firmei Peloton Interactive, aplicaţie interactivă pentru clase de spinning acasă, să devină miliardar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Grecia atrage atenția UE că interdicția pentru GNL-ul rusesc va afecta economia europeană

    Grecia și-a exprimat îngrijorarea serioasă cu privire la impactul...

    România a câștigat „Zmeura de Aur” la dezastru economic

    De aproximativ 10 luni, România domină detașat primul loc...

    „Hackerii ruși” din furtul secolului umflă conturile statului român

    Un presupus atac cibernetic a vizat aplicația Agenției Naționale...

    Serbia spune că va atrage investiții americane de 20 miliarde dolari

    Ministrul sârb pentru Integrări Europene, Nemanja Starović a declarat...

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Articole relationate

    Categorii populare