Home Analize Cehia spune că e epuizată de numărul refugiaților ucrainieni și cere ajutorul...

Cehia spune că e epuizată de numărul refugiaților ucrainieni și cere ajutorul UE

0

Cehia a cerut Uniunii Europene 25 de seturi de clădiri modulare care să o ajute să găzduiască până la 50.000 de refugiaţi ucraineni, deoarece resursele sale sunt aproape epuizate, a declarat sâmbătă ministrul de interne Vit Rakusan, transmite AFP conform Agerpres.

Solicitarea prevede până la 25 de tabere umanitare, fiecare putând adăposti 2.000 de persoane, a spus ministrul ceh, potrivit agenţiei de presă CTK.

Purtătorul de cuvânt al direcţiei generale a pompierilor, care joacă un rol important în transportarea şi primirea refugiaţilor, Pavla Jakubkova, a estimat că „este aproape epuizată capacitatea de absorbţie (a refugiaţilor)”.

Peste 102.000 de refugiaţi ucraineni au fost înregistraţi în Cehia de la invazia rusă din 24 februarie, a spus ea, dar numărul real ajunge „cu siguranţă la 200.000”.

În Cehia, ţară cu o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, trăieşte o comunitate ucraineană de aproximativ 200.000 de persoane, care lucrează în principal ca muncitori în construcţii, asistente sau fac menaj.

Ad

Exit mobile version